Coreea de Nord a lansat, duminică dimineață, mai multe rachete balistice din zona capitalei Phenian, către mare, în largul coastei estice a peninsulei coreene, transmit autoritățile militare din Coreea de Sud și Japonia. Testele au loc cu doar câteva ore înainte de vizita președintelui sud-coreean în China, unde urmează să se întâlnească cu președintele Xi Jinping pentru a discuta, printre altele, despre programul nuclear al Coreei de Nord.

Potrivit Coreei de Sud, rachetele au parcurs aproximativ 900 de kilometri. Autoritățile sud-coreene și americane analizează, în prezent, specificațiile tehnice ale proiectilelor, în timp ce armata menține un nivel ridicat de alertă. “Forțele armate mențin o postură completă de pregătire, având întărite supravegherea și vigilența în eventualitatea unor alte lansări”, au transmis oficialii militari de la Seul. Consiliul Național de Securitate al Coreei de Sud s-a reunit de urgență după lansări, în timp biroul prezidențial de la Seul a denunțat că testele reprezintă un act provocator care încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU”.

Și Ministerul japonez al Apărării a confirmat detectarea unor rachete balistice, anunțând că cel puțin două lansări au fost confirmate, rachetele atingând o altitudine de aproximativ 50 de kilometri și distanțe între 900 și 950 de kilometri. Ministrul Apărării a calificat testele drept “o amenințare gravă la adresa păcii și securității Japoniei, regiunii și comunității internaționale”.

Analiștii militari consideră că, având în vedere momentul testelor – la doar o zi după capturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro, Coreea de Nord vrea, probabil, să transmită “că un eventual atac american asupra sa nu ar fi la fel de facil ca unul asupra Venezuelei”. Probabil se tem că, dacă SUA vor decide acest lucru, ar putea lansa un atac de precizie în orice moment, amenințând supraviețuirea regimului”, subliniază aceștia.

În paralel, Coreea de Nord se pregătește pentru un congres important al partidului de guvernământ, primul din ultimii cinci ani, în cadrul căruia politica economică și strategia militară vor ocupa un loc central. În acest context, liderul nord-coreean Kim Jong-un a ordonat extinderea și modernizarea producției de rachete, solicitând creșterea capacității de producție cu 250% și construirea de noi facilități pentru arme ghidate tactice.

Este prima lansare de rachete balistice efectuată de Coreea de Nord în ultimele două luni, ultimul astfel de eveniment având loc în noiembrie, după ce președintele american Donald Trump a aprobat planul Coreei de Sud de a construi un submarin cu propulsie nucleară.

Surse alternative: The Guardian, DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday