Potrivit informațiilor obținute de Reuters, planul a fost coordonat de un nucleu restrâns format din consilierul principal al președintelui, Stephen Miller, secretarul de Stat Marco Rubio, secretarul Apărării Pete Hegseth și directorul CIA, John Ratcliffe, care au avut întâlniri și apeluri regulate, uneori zilnice, pe această temă, inclusiv cu președintele Donald Trump.

Pentru pregătirea misiunii, trupe de elită ale Armatei Americane, inclusiv membri ai diviziei Delta Force, au construit o replică a locuinței fortificate a președintelui Nicolas Maduro, unde au repetat scenarii detaliate de pătrundere într-o reședință extrem de bine fortificată. În paralel, CIA a trimis o echipă restrânsă pe teren, încă din august, pentru a urmări rutina zilnică și deplasările lui Maduro. Oficiali familiarizați cu subiectul au declarat pentru Reuters, serviciile de informații au avut și un informator, aflat în cercul apropiat al lui Maduro, capabil să indice locația exactă a acestuia în timpul operațiunii.

Inițial, președintele Trump aprobase declanșarea operațiunii acum patru zile, însă planificatorii militari și de informații au recomandat amânarea până la condiții meteo favorabile – adică sâmbătă dimineața. La 6 dimineața, ora României, Trump a dat unda verde finală pentru ceea ce urma să fie cunoscută sub numele de “Operation Absolute Resolve”. Președintele, alături de consilierii săi de la Mar-a-Lago, au urmărit întreaga operațiune printr-un livestream. 

Vineri spre sâmbătă, mai multe aeronave americane au decolat și au efectuat lovituri asupra unor ținte din interiorul și în apropierea orașului Caracas, inclusiv asupra sistemelor de apărare antiaeriană. În timp ce loviturile aeriene se desfășurau, Forțele Speciale americane au pătruns în Caracas, puternic înarmate, inclusiv cu un aparat de tăiere cu flacără, în cazul în care ar fi fost nevoite să taie uși de oțel la locația lui Maduro. În jurul orei 6 dimineața, ora României, trupele americane, alături de agenți FBI, au ajuns la reședința lui Maduro, pe care Trump a descris-o drept “o fortăreață extrem de bine păzită”. Au intrat pur și simplu și au spart locuri care, în mod normal, nu puteau fi sparte – uși de oțel puse acolo exact pentru acest motiv”, a spus Trump. 

Odată pătrunși în interiorul casei, Maduro și soția sa s-au predat, a declarat Dan Caine, cel mai înalt general american. Trump a detaliat că liderul venezuelean a încercat fără succes să ajungă într-o cameră securizată, “dar a fost luat prin surprindere și n-a mai apucat”. 

În timp ce trupele părăseau teritoriul venezuelean, generalul Caine a spus că acestea au fost implicate în “mai multe confruntări de autoapărare”. Deși unele forțe americane au fost rănite și un avion lovit, nimeni nu a fost ucis, a declarat președintele american.

Până la ora 10, ora României, elicopterele se aflau deasupra apelor internaționale, avându-i la bord pe Maduro și pe soția sa.

Marco Rubio a început să informeze membrii Congresului că misiunea era în curs abia după declanșarea operațiunii, ci nu înainte, așa cum este obișnuit pentru parlamentarii-cheie cu rol de supraveghere, au declarat oficiali pentru Reuters.

Generalul Dan Caine a dezvăluit că operațiunea a implicat, în total, peste 150 de aeronave care au decolat de pe 20 de baze din emisfera vestică, inclusiv avioane de luptă F-35 și F-22, precum și bombardiere B-1. “Am avut un avion de vânătoare pentru fiecare situație posibilă”, a declarat președintele Trump pentru Fox News. De asemenea, Reuters dezvăluie că Pentagonul a mutat, în secret, în regiune și avioane-cisternă pentru realimentare, drone și aeronave specializate în bruiaj electronic.

Operațiunea a debutat tacit încă de acum luni de zile, când Pentagonul a coordonat gradual o mobilizare militară masivă în Caraibe, trimițând un portavion, 11 nave de război, zeci de avioane F-35, dar și peste 15 mii de militari, ca parte a ceea ce a numit operațiunea “Southern Spear” (Lancea Sudului), menită să combată traficul ilegal de droguri. De asemenea, o investigație a Reuters a dezvăluit, folosind fotografii ale bazelor militare americane și imagini din satelit, date de urmărire a navelor și zborurilor, că SUA și-au modernizat, încă din septembrie, cea mai mare bază militară din apropierea Venezuelei (care fusese închisă de mai bine de 20 de ani). Acolo, Statele Unite au îmbunătățit capacitățile de aterizare și de decolare de pe Roosevelt Roads, și au construit facilități și pe aeroporturile civile din Puerto Rico și St. Croix din Insulele Virgine Americane, la aproximativ 800 de kilometri de Venezuela.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday