În prima etapă, programul va recruta 150 de tineri sub 25 de ani pentru programul militar plătit în cadrul forțelor armate, “fără un angajament dincolo de curs”, potrivit anunțului făcut sâmbătă de guvernul britanic. Astfel, la finalul programului, tinerii vor decide dacă rămân sau nu în cadrul armatei. Guvernul speră să extindă “în cele din urmă” acest program pentru a oferi peste o mie de locuri, “în funcție de interes”.
Recruții implicați în program nu vor fi detașați în operațiuni active, iar conținutul cursurilor pe care le vor avea este încă în curs de dezvoltare. Mai mult, guvernul nu a oferit informații despre cuantumul salariului oferit sau modul în care vor fi găsite fondurile necesare pentru a-l finanța. Totuși, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat pentru AFP că detalii suplimentare despre program vor fi furnizate “la momentul oportun”.
Cu toate acestea, Partidul Conservator a criticat numărul mic de recruți. Reprezentantul opoziției în Ministerul Apărării (“shadow defence secretary”), James Cartlidge, a spus că “un program care implică doar 150 de participanți nu poate fi considerat un proiect pilot, cu atât mai puțin o reacție a «întregii societăți», așa cum pretind ei că ar fi”.
Programul este inspirat după o schemă similară a Forțelor de Apărare Australiene (ADF), deschisă tinerilor cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, care vor să experimenteze viața militară, fără un angajament pe termen lung.
Anunțul a fost făcut după ce noul șef al forțelor armate britanice, Richard Knighton, a lansat la începutul acestei luni un apel către “fiii și fiicele” țării să fie “gata de luptă” în fața amenințărilor tot mai mari, inclusiv din partea Rusiei. Mai mult, programul are loc și în contextul în care autoritățile din domeniul apărării britanice încearcă să stimuleze recrutarea militară.
Cifrele publicate de Ministerul Apărării din Marea Britanie în noiembrie arată că armata britanică a antrenat cu aproximativ 38% mai puțini recruți în perioada 2022-2023 decât în perioada 2019-2020, cu o pondere tot mai mare a celor care părăsesc armata în timpul antrenamentului, comparativ cu nivelurile de dinainte de pandemie.
Foto: Fedecandoniphoto | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.