În clipul de 70 de secunde, personajul jucat de Murphy poate fi văzut punându-și la îndoială identitatea de gangster celebru. Acesta revine dintr-un exil autoimpus, în mijlocul haosului celui de-al Doilea Război Mondial.
Alături de Murphy, poate fi văzut și Barry Keoghan, o altă vedetă a cinematografiei irlandeze, scrie The Guardian. Personajul acestuia poartă un maiou alb și are tatuaje pe brațe.
Filmul este o continuare a serialului de șase sezoane care a urmărit ascensiunea familiei Shelby din Birmingham. În serial, acțiunea se petrece în perioada de timp dintre sfârșitul Primului Război Mondial și sfârșitul prohibiției din SUA.
În distribuția filmului revin Sophie Rundle ca Ada Shelby, Stephen Graham – Hayden Stagg și Packy Lee – Johnny Dogs. Lor li se alătură Keoghan, Rebecca Ferguson, care a mai apărut în Dune, și Tim Roth, vedeta din Reservoir Dogs.
Sursă: The Guardian
Foto: captură Youtube
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.