
Boosterul sau propulsorul rachetei chineze Long March 12A, , care ar fi trebuit să fie reutilizabil, nu a fost recuperat, marți, în timpul unui nou test efectuat de o companie chineză. Racheta de peste 70 de metri lungime a fost dezvoltată de China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC). Deși prima treaptă nu a fost recuperată, a doua treaptă a rachetei a fost plasată cu succes pe orbită, în zona planificată. Zborul inaugural al rachetei Long March 12A a marcat cea de-a doua încercare a Chinei de a readuce la sol și a recupera un propulsor de rachetă după lansare.
CASC nu a oferit detalii despre cauzele eșecului, precizând doar că desfășoară “analize suplimentare și activități de depanare” cu privire la incident.
China a lansat în ultimii ani zeci de rachete cu sateliți pe orbită, însă nu a reușit să finalizeze cu succes testarea unei rachete reutilizabile, care necesită ca secțiunea inferioară cunoscută sub numele de prima treaptă sau propulsor (booster) să fie mai mare, astfel încât să poată să aterizeze și să fie recuperată după lansare. După succesul SpaceX cu Falcon 9, companiile chineze de stat și private încearcă să recupereze decalajul, reutilizarea rachetelor fiind esențială pentru reducerea costurilor de lansare.
Faclon 9 a permis SpaceX să susțină dezvoltarea rețelei Starlink, astfel încât aceasta a obținut un monopol aproape total asupra sateliților plasați pe orbita joasă a Pământului (LEO). Deși China a lansat câteva sute de sateliți LEO, Beijingul va putea concura cu Starlink doar prin dezvoltarea unei rachete asemănătoare cu Falcon 9.
La începutul acestei luni, compania privată chineză Landspace a efectuat primul test complet al unei rachete reutilizabile, Zhuque-3, dar fără a reuși recuperarea propulsorului.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.