Steve Witkoff, reprezentantul special al președintelui Trump, a scris pe rețelele sociale că discuțiile de duminică au fost axate “pe o abordare strategică comună între Ucraina, Statele Unite și Europa”. Într-o altă postare pe X, Witkoff a spus că discuțiile sale cu Dmitriev (reprezentantul rus) au fost, de asemenea, “productive și constructive” și că “Rusia rămâne pe deplin angajată în realizarea păcii în Ucraina. Rusia apreciază foarte mult eforturile și sprijinul Statelor Unite pentru rezolvarea conflictului ucrainean și restabilirea securității globale”.

Dar consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Yuri Ușakov, a declarat că contribuția Ucrainei și a Europei la propunerile de pace aflate în discuție nu ar fi îmbunătățit perspectivele de pace. Totuși, Dmitriev îi va raporta lui Vladimir Putin rezultatul acestora. “După aceea, vom formula poziția cu care vom proceda pe mai departe, inclusiv în contactele noastre cu americanii”, a declarat Ușakov. De altfel, un raport al serviciilor secrete americane, citate de persoane familiarizate cu situația, a arătat că Vladimir Putin nu și-a schimbat deloc planurile și ambițiile în Ucraina. Coordonatoarea serviciilor secrete americane, Tulsi Gabbard, însă, a declarat pe X că evaluările serviciilor secrete americane ar fi arătat că Rusia “nu are în prezent capacitatea de a cuceri și ocupa întreaga Ucraină, cu atât mai puțin Europa”.

Cele mai recente discuții pe această temă vin în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, a exercitat presiuni asupra Ucrainei și Rusiei pentru a ajunge la un acord privind încheierea conflictului care durează de aproape patru ani. Sâmbătă, trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, s-a întâlnit cu trimisul special american, Steve Witkoff și cu consilierul lui Donald Trump, Jared Kushner. Duminică, cei doi oficiali americani s-au întâlnit cu oficiali din Ucraina și Europa, apoi separat cu delegația ucraineană.

Steve Witkoff a declarat că întâlnirea dintre SUA și Ucraina s-a concentrat pe patru direcții cheie: dezvoltarea planului de încetare a focului (în 20 de puncte), un cadru multilateral de garanții de securitate, un cadru de garanții de securitate al SUA pentru Ucraina, dar și pe dezvoltarea în continuare a economiei pentru reconstrucția Ucrainei. Negociatorii s-au concentrat în special pe “calendare” și pe “secvențierea pașilor următori”, a mai spus Witkoff.

Surse: Reuters, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday