Boardul Editorial al celei mai reputate publicații financiare pornește de la o estimare a FMI și a BCE, care arată că barierele netarifare (birocratice) echivalează pentru comerțul intracomunitar cu taxe vamale de 45-65% pentru bunuri și 100-110% pentru servicii. Aceste costuri suplimentare fac de multe ori firmele europene necompetitive și, așa cum a declarat președinta BCE, Christine Lagarde, “chiar și dacă aceste costuri ar fi la jumătate, ele sunt totuși enorme”.
“Numită și bijuteria coroanei blocului comunitar, piața unică a UE este, alături de moneda unică și de spațiul Schengen, unul dintre cele mai importante eforturi voluntare din istorie pentru a împărtăși suveranitatea. Totuși, lucrurile nu stau bine. (…) Integrarea piețelor naționale rămâne evazivă în ceea ce privește serviciile, este incompletă în ceea ce privește bunurile și, în multe privințe, merge înapoi în loc să progreseze. Simplu spus, autoritățile naționale pun prea multe obstacole în calea accesului egal la piețele lor pentru companiile și lucrătorii altor state membre”, scrie Boardul Editorial al FT.
Drept exemplu este dat un brutar din Franța, ca singur caz de certificare din țara sa de origine, recunoscut și în Germania. Alte exemple de costuri suplimentare și inutile sunt cele referitoare la etichetarea produselor, supuse unor norme diferite, de la țară la țară.
Productivitatea firmelor din UE a rămas mult în urma celor din alte piețe, iar “a lăsa piața unică să putrezească ar fi dezastruos pentru Europa”, așa cum au arătat rapoartele de anul trecut ale Mario Draghi și Enrico Letta.
FT explică faptul că sunt trei strategii generale pe care Comisia Europeană ar trebui să le urmărească cu prioritate. Prima se referă de la schimbarea directivelor comisiei, pe care fiecare capitală le adaptează apoi propriilor scopuri, la regulamente care să impună reguli identice în toate țările. A doua este implementarea unor norme care să coexiste cu cele naționale, unde este prea dificil din punct de vedere politic să fie armonizate – de exemplu un cod corporativ, special adaptat pentru a permite startup-urilor inovatoare să se extindă cu ușurință. A treia este aplicarea mai fermă a legislației europene – “Bruxelles-ul a adormit la volan. Este de datoria Comisiei să supravegheze energic rezistența statelor membre de la a permite circulația liberă a bunurilor, serviciilor, capitalului și forței de muncă în conformitate cu legislația UE. (…) Adăugarea unui nivel de instanțe comerciale specializate la sistemul judiciar al UE, cu puterea de a procesa rapid litigiile legate de piața unică, așa cum au propus trei academicieni, ar putea face minuni”, mai arată FT.
Boardul Editorial mai arată că acolo unde politicienii locali rezistă la astfel de măsuri, Bruxelles-ul ar trebui să încurajeze și să sprijine “coaliții ale celor dispuși”, astfel încât cel puțin unele state, dacă nu toate, să își integreze mai mult piețele.
“O schimbare radicală în piața unică este justificată de interesul propriu al Europei – dar dincolo de asta, ar arăta lumii că idealul schimburilor transfrontaliere fără fricțiuni este departe de a fi mort”.
Editorialul integral al Boardului FT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.