Informațiile au fost transmise de șeful Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, Oleh Ivașcenko. Acesta a spus că rușii fac operațiuni specifice desfășurării unei rachete Oreșnik, însă “pare că aceasta nu este operațională încă”.
“Rusia și Belarus dezvoltă facilități militare pentru lansator, sisteme de supraveghere și comunicații, care sunt elemente ale sistemului Oreșnik. Cu toate acestea, până în prezent, aceste măsuri nu au fost încă implementate pe deplin”, a declarat oficialul care a mai spus și că fizic, Rusia este capabilă să poziționeze o rachetă Orașnik în Belarus, însă dacă nu pune la punct toate elementele care constituie sistemul, aceasta ar fi doar o simplă machetă.
Ucraina consideră că, chiar dacă racheta Oreșnik va fi desfășurată pe teritoriul belarus, nu Minskul va decide o eventuală lansare ci tot Moscova. Conform șefului spionajului ucrainean, desfășurarea unei astfel de rachete pe teritoriul Belarus are scopul de a intensifica amenințarea și șantaj împotriva Europei. “Este, în primul rând, un instrument de presiune asupra UE și NATO, nu asupra Ucrainei. O astfel de mișcare ar permite Rusiei să își extindă capacitățile de a lansa un atac brusc asupra capitalei oricărei țări europene și ar reduce semnificativ timpul de zbor al rachetelor în comparație cu lansările de la poligonul de testare Kapustin Yar”, a subliniat Ivashchenko.
Despre racheta cu rază intermediară Oreșnik se crede că are o rază de până la 5.000 de km și o zonă moartă (în care nu poate fi detectată) de 700 km. Poate transporta până la șase vehicule de reintrare (cu încărcătură nucleară sau convențională), care ating o viteză de Mach 10. Acest tip de rachetă nu poate fi interceptată de sistemele Patriot, ci doar de sistemele israeliene Arrow (desfășurate deja de Germania) dar și de variantele Aegis (așa cum este Scutul de la Deveselu).
În noiembrie 2024, Rusia a lovit orașul ucrainean Dnipro cu acest tip de rachetă, dar ulterior s-a dovedit că aceasta nu aveau niciun fel de încărcătură.
Sursa: Ukrinform
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.