În evaluarea anuală a Serviciul de Informații al Apărării Daneze (DDIS), Statele Unite au fost incluse pe lista amenințărilor.  Competiția dintre superputeri (Rusia, China și SUA), se arată în raport, se defășoară din ce în ce mai mult în Arctica, iar Acest lucru reprezintă o amenințare specifică Groenlanda, un teritoriu autonom, dar care aparține Danemarcei.

Raportul afirmă că SUA “își folosesc acum puterea economică și tehnologică ca mijloc de forță, inclusiv împotriva aliaților și partenerilor. (…) Statele Unite își valorifică puterea economică, inclusiv prin amenințări cu tarife vamale mari, pentru a-și afirma voința, iar posibilitatea de a folosi forța militară – chiar și împotriva aliaților – nu mai este exclusă”, se arată în raport.

De asemenea, documentul avertizează asupra incertitudinii legate de rolul SUA ca “garant al securității europene”, situație care ar stimula atacurile hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO.

Donald Trump a afirmat insitent, la începutul mandatului său, că SUA ar dori “să cumpere” Groenlanda, iar Strategia de Securitate Națională a SUA, publicată săptămâna trecută a susținut că Europa se confruntă cu dispariție civilizațională, iar unele țări NATO ar putea să nu-și mai regăsească locul în alianță, pentru că ar urma să devină, în urma migrației “majoritar non-europene”. Circa 15% din rezidenții din Danemarca sunt născuți într-o altă țară, un procent însă ușor mai scăzut decât cel al SUA.

În ciuda avertismentelor din raport, șeful DDIS, Thomas Ahrenkiel, a declarat că SUA sunt în continuare cel mai apropiat aliat al Danemarcei. “Statele Unite au fost și continuă să fie garantul securității Europei prin implicarea lor în alianța transatlantică, prezența lor în Europa și prin umbrela nucleară americană”, a declarat șeful spionajului danez la un post de radio local.

Sursa: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday