Uniunea Europeană a decis, vineri, să înghețe pe termen nelimitat activele Băncii Centrale a Rusiei din Europa, în valoare de aproximativ 210 miliarde de euro, în loc să desfășoare un vot în acest sens la fiecare șase luni. Astfel, este eliminat unul dintre cele mai mari obstacole în ceea ce privește utilizarea fondurilor pentru sprijinul Ucrainei – posibilitatea ca țări precum Ungaria sau Slovacia să blocheze, la un moment dat, înghețarea fondurilor și să permite returnarea lor către Rusia.
Decizia are un scop clar – convingerea Belgiei, unde se află depozitarul central de valori mobiliare al UE, să accepte planul de a folosi banii înghețați pentru împrumutul Ucrainei cu până la 165 de miliarde de euro, în următorii doi ani. Belgia se teme că, în cazul în care sancțiunile ar fi ridicate și activele dezghețate sau dacă se ajunge la un acord de pace fără o reglementare privind reparațiile de război, ar fi nevoită să ramburseze împrumutul. Conform planului făcut de europeni, Ucraina va trebui să returneze fondurile numai după ce Rusia va plăti despăgubiri de război.
Liderii UE se vor întâlni, săptămâna viitoare, pentru a stabili ultimele detalii și garanțiile cerute de Belgia, astfel încât aceasta să nu rămână singura responsabilă dacă Rusia dă UE în judecată și câștigă.
Până atunci, președintele ucrainean Volodimir Zelenski va face o vizită la Berlin, luni, pentru discuții cu cancelarul german Friedrich Merz, la care se vor alătura ulterior și alți lideri europeni, ai UE și ai NATO. Germania nu vede nicio alternativă la împrumutul pentru reparații și ar oferi garanții în valoare de 50 de miliarde de euro, au declarat diplomați europeni.
Banca Centrală a Rusiei transmite că măsura este ilegală și a anunțat că dă în judecată compania financiară Euroclear din Bruxelles, care deține cea mai mare parte a banilor blocați (aproximativ 185 miliarde de euro). Și premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat dur decizia și a spus că UE va suferi “pagube ireparabile”. Susține și că va încerca să inverseze măsura.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.