
Este pentru prima dată când un mare studio de la Hollywood își licențiază catalogul către un dezvoltator de inteligență artificială, un pas care marchează o schimbare majoră în modul în care industria ar putea produce și distribui conținut. Înțelegerea, valabilă pe trei ani, ar putea remodela modul în care Hollywood va produce conținut, în viitor, atrag atenția specialiștii.

“Printre personajele pe care fanii le vor putea folosi în creațiile lor se numără Mickey Mouse, Minnie Mouse, Lilo, Stitch, Ariel, Belle, Beast, Cinderella, Baymax, Simba, Mufasa, precum și personaje din universurile Encanto, Frozen, Inside Out, Moana, Monsters Inc., Toy Story, Up, Zootopia și multe altele, plus versiuni animate sau ilustrate iconice ale personajelor Marvel și Lucasfilm, precum Black Panther, Captain America, Deadpool, Groot, Iron Man, Loki, Thor, Thanos, Darth Vader, Han Solo, Luke Skywalker, Leia, Mandalorianul, Stormtroopers, Yoda și multe altele”, anunță OpenAI.
Deși atât Disney, cât și OpenAI susțin că acordul exclude orice folosire a imaginii, vocii sau performanței actorilor reali, sindicatele din industrie privesc cu suspiciune această colaborare. Acestea transmit că membrii lor sunt “incredibil de îngrijorați” de implicațiile acestui pas, chiar dacă li s-au dat asigurări că tehnologia nu va replica interpreți umani: “Nimeni nu vrea ca creativitatea umană să fie cedată modelelor de AI”. Sindicaliștii se mai tem că lucrările artiștilor, scenariștilor și animatorilor riscă să fie folosite fără compensare directă și fără protecții clare: “Disney pare să legitimeze furtul muncii noastre”
Pe lângă accesul la personaje, OpenAI va colabora cu Disney pentru a crea noi produse și experiențe pentru abonații Disney+. Unele dintre clipurile generate de utilizatori ar urma să fie distribuite chiar pe platformă, într-o strategie menită să capitalizeze popularitatea conținutului video scurt. Bob Iger, directorul Disney, a declarat: “Prin această colaborare, vom extinde responsabil și cu atenție modul de a spune povești, cu ajutorul AI, dar respectând și protejând în același timp creatorii și operele lor”.
Iger și Sam Altman, directorul OpenAI, negociază de mai mulți ani pentru a găsi modalitatea de “a demonstra potențialul inteligenței artificiale generative”, potrivit mai multor persoane familiarizate cu discuțiile, citate de Reuters. O sursă a declarat că OpenAI a oferit Disney acces timpuriu la instrumentul Sora, înainte de a-l lansa pe piață. Iger i-a informat pe investitori, în noiembrie, abonații Disney+ vor avea acces la instrumente de generare pentru a crea clipuri scurte, iar o selecție va apărea pe platforma de streaming.
Instrumentul video al OpenAI, Sora, a fost criticat în trecut pentru deepfake-uri cu persoane publice decedate, cazuri care au dus la blocarea temporară a generării de imagini cu Martin Luther King Jr. Compania promite acum măsuri de protecție pentru a preveni generarea de conținut nepotrivit cu personajele Disney. Anterior, Creative Artists Agency a criticat OpenAI pentru expunerea artiștilor la “riscuri semnificative”, prin Sora, și a ridicat întrebări despre compensarea artiștilor. Reuters amintește că, în iunie, Disney și Universal (Comcast) au intentat un proces împotriva startup-ului Midjourney, pentru utilizarea celor mai cunoscute personaje ale studiourilor. Deși sindicatele încearcă să impună limite, analiștii cred că au puțină putere să oprească avansul conținutului generat de AI. Investiția Disney marchează una dintre cele mai clare dovezi că marile studiouri se îndreaptă spre un viitor în care tehnologia devine parte integrantă a producției și consumului de entertainment, atrag atenția specialiștii din domeniu.
Surse alternative: Reuters, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.