Multe persoane din cadrul redacției CNN au răsuflat ușurate, săptămâna trecută, când Netflix a ieșit câștigătoare din licitația pentru achiziția Warner Bros Discovery, compania sa mamă. Oferta presupune preluarea diviziei de streaming și a studiourilor de producție și separare, într-o nouă entitate, a serviciilor de televiziune tradițională. În opinia majorității angajaților CNN, această perspectivă este mai bună decât preluarea întregii WBD de către grupul Paramount, care deține CBS News. Această rețea media a fost fondată de Bari Weiss, un critic proeminent al “culturii woke”, arată Financial Times într-o amplă analiză.

CNN este readusă în atenție după oferta de preluare ostilă, făcută luni de Paramount. Persoane cu informații despre propunere au declarat că este probabil ca Administrația Trump să privească cu ochi buni o victorie a Paramount Skydance în cursa pentru preluarea WBD, ceea ce va însemna trecerea canalului de știri în mâna unui apropiat al mișcării MAGA, David Ellison, și sub conducerea lui Weiss.

Mai departe, FT subliniază că Trump critică frecvent și în mod deschis CNN. Cel mai recent, weekendul trecut, el a numit-o pe prezentatoarea Kaitlan Collins “rea” și “proastă”. La polul opus, Ellison s-a întâlnit, de mai multe ori în ultimele luni, cu oficiali din Administrația Trump, cu care a discutat despre angajamentul de a face CNN o redacție de știri “mai echilibrată”, în cazul în care Paramount va reuși preluarea, au declarat pentru Financial Times mai multe persoane cu informații despre ședințe. Acestea au declarat că Ellison nu și-a luat niciun angajament, dar că s-a clarificat că CBS și CNN “nu vor acționa ca ramură a rezistenței media împotriva lui Trump”, sub conducerea Paramount.

O altă sursă a declarat pentru publicația financiară că familia Ellison “a văzut CNN ca pe o carte utilă de jucat, pentru a încerca să preia întreg Warner Bros Discovery, influențându-l pe Trump să susțină oferta Paramount”.

Totuși, persoane apropiate de familia Ellison au declarat că președintele a atacat și Paramount, pentru difuzarea unui interviu cu congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, care între timp a demisionat după un conflict cu Trump.

Pe fondul ofertei ostile din partea Paramount, unii angajați ai CNN nu au exclus posibilitatea ca redacția lor să fie comasată cu cea a CBS News. O astfel de fuziune ar duce la desființarea unor posturi și la o potențială schimbare de ton pentru CNN. În schimb, analiștii financiari văd avantaje financiare, mai ales la nivel de costuri.

Pentru Netflix, al cărui acord a fost acceptat de conducerea WBD, renunțarea la CNN o scapă de o problemă politică, arată Financial Times, în timp ce se pregătește pentru o analiză grea din partea autorităților de reglementare. Persoane cu funcții de conducere, apropiate de WBD, au spus că oferta Netflix ar oferi CNN cea mai bună șansă de a-și urma propria politică editorială, cu toate că se va confrunta cu un drum dificil, într-un domeniu aflat acum sub presiune severă.

Analiza integrală pe Financial Times

Foto: Sean Pavone | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday