Ministerul japonez al Apărării a detaliat că avioane din China și Rusia au efectuat patrule comune în jurul Japoniei și că la acestea au participat două bombardiere strategice rusești Tu-95 cu capacitate nucleară, care au zburat deasupra Mării Japoniei spre Marea Chinei de Est, unde s-au întâlnit cu două bombardiere chineze H-6. Acestea au efectuat apoi un “zbor comun pe distanță lungă” în Pacific, conform ministerului.
Aceeași sursă a mai adăugat că, în timpul zborului, alte patru avioane de vânătoare chinezești J-16 s-au alăturat bombardierelor, între insulele japoneze Okinawa și Miyako, zonă desemnată ca făcând parte din apele internaționale. De asemenea, și un avion de avertizare timpurie și control aerian A-50 și două avioane de vânătoare Su-30 au efectuat operațiuni deasupra Mării Japoniei.
Agențiile de știri rusești, care au citat Ministerul rus al Apărării, au raportat că zborul comun ruso-chinez în apropierea Japoniei a durat opt ore. În contextul acestor operațiuni, Japonia a trimis avioane de vânătoare, pentru a efectua operațiuni de monitorizare. Ministrul japonez al Apărării, Shinjiro Koizumi, a declarat că operațiunile comune ale Rusiei și Chinei au fost “în mod clar menite să demonstreze forța împotriva națiunii noastre, ceea ce reprezintă o preocupare serioasă pentru securitatea noastră națională”.
Armata sud-coreeană a declarat că șapte avioane rusești și două avioane chinezești au intrat și în zona sa de apărare aeriană. Acțiunea este doar cea mai recentă dintr-o serie de operațiuni similare pe care China a început să le întreprindă din ce în ce mai des, după ce prim-ministrului Sanae Takaichi a declarat că Tokyo ar putea răspunde la orice acțiune militară chineză împotriva Taiwanului, dacă aceasta ar amenința și securitatea Japoniei.
De altfel, China și Rusia au intensificat cooperarea militară în ultimii ani și în alte zone. De exemplu, au desfășurat un antrenament antirachetă pe teritoriul rus și exerciții navale cu foc real în Marea Chinei de Sud.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.