Printre platformele vizate de interdicție se află Facebook, Instagram, Threads, X, YouTube, Snapchat, Reddit, Twitch și TikTok. Toate, cu excepția X, au confirmat că vor respecta interdicția. Cele care nu se conformează interdiciției, riscă amenzi de până la 32 milioane de dolari. Săptămâna trecută, Meta a anunțat că a început deja să elimine conturile a sute de mii de adolescenți sub 16 ani de pe Instagram, Facebook și Threads.
Noua lege impune platformelor să ia “măsuri rezonabile” pentru a elimina conturile deținute de minorii sub 16 ani sau pentru a-i împiedica pe aceștia să creeze unele noi, prin solicitarea unui video cu fața lor. Alternativ, aceștia pot furniza un permis de conducere sau un act de identitate.
Părinții copiilor afectați de interdicție au avut reacții mixte, arată The Guardian. O parte din aceștia sunt îngrijorați că copiii lor, sub 16 ani, vor fi izolați social sau că aceștia vor ocoli restricțiile folosind VPN-uri sau alte metode. În schimb, unii părinți susțin măsura, spunând că este de ajutor pentru copiii dependenți de rețelele de socializare. Guvernul a susținut anterior că interdicția are scopul de a-i proteja pe copii de conținutul dăunător și alte riscuri din mediul online.
La rândul său, premierul australian, Anthony Albanese, consideră interdicția un succes. Se așteaptă ca unii copii, cât și părinți, să încalce interdicția, dar nu vor exista consecințe pentru niciuna dintre părți. “Am spus foarte clar că acest lucru nu va fi perfect, dar este corect ca societatea să-și exprime opiniile și judecata cu privire la ceea ce este adecvat”, a declarat acesta.
Există și o listă de platforme care nu sunt se încadrează în interdicție. Acestea sunt: Discord, GitHub, Google Classroom, LEGO Play, Messenger, Pinterest, Roblox, Steam, WhatsApp și YouTube Kids.
Australia este prima țară care adoptă o astfel de interdicție, iar multe alte țări, printre care Malaezia, Danemarca și Norvegia, și-au arătat interesul pentru a introduce propriile reglementări asemănătoare.
Surse: The Guardian, CNN
Foto: Ian Allenden | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.