Cel mai mare producător israelian de armament, Elbit Systems, și mai multe alte companii de apărare au fost suspendate provizoriu din programele de achiziții ale Agenției de Sprijin și Achiziții a NATO (NSPA), în contextul unei ample anchete de corupție ce vizează contracte derulate prin această structură a Alianței. Potrivit unei investigații Follow the Money și a mai multor publicații din Europa, suspendarea a fost decisă pe 31 iulie, iar mai multe contracte în derulare au fost puse “în așteptare”, în timp ce companiile respective nu mai pot participa la noi licitații.
Ancheta, desfășurată în Belgia și Luxemburg, vizează suspiciuni de mită în valoare de milioane de euro, care ar fi fost plătite unor angajați sau foști angajați ai NSPA pentru favorizarea unor furnizori. În mai, autoritățile au efectuat ample percheziții în șapte țări, inclusiv în Belgia și Statele Unite, iar mai multe persoane au fost arestate.
Un consultant apropiat de Elbit – un cetățean italian identificat drept Eliau E. – este vizat de un mandat internațional de arestare emis prin Interpol, fiind considerat unul dintre principalii coordonatori ai mitelor. Acesta este suspectat de dare de mită și implicare într-o organizație criminală. El nu a fost încă reținut și ar putea călători sub identitate falsă, potrivit investigației. Elbit Systems nu este însă, oficial, sub investigație în acest moment.
Suspiciunile au afectat inclusiv livrări de muniție, sisteme anti-rachetă și alte echipamente destinate mai multor armate ale statelor membre NATO. Alte contracte ale companiei, care nu au legătură cu ancheta, continuă să fie derulate normal.

Elbit Systems are contracte și cu România. Ministerul Apărării a anunțat în urmă cu trei ani că va cumpăra drone Watchkeeper X pentru Armata Română, într-un contract evaluat la aproximativ 1,9 miliarde de lei (fără TVA). Acestea sunt produse în România. De asemenea, MApN a achiziționat tot de la Elbit și un sistem israelian C-UAS, de luptă împotriva dronelor, în valoare de 60 de milioane de euro.

Aceste contracte nu au legătură cu ancheta NSPA, care vizează exclusiv proceduri derulate prin agenția de achiziții a NATO.
Într-un răspuns pentru Economedia.ro, compania a transmis următorul punct de vedere oficial:
“Elbit Systems nu este familiarizată cu toate detaliile menționate în articol. Din câte înțelegem, este în desfășurare o investigație amplă, care cuprinde mai multe companii cu care consultantul menționat în articol a fost asociat.
Este important de clarificat că această chestiune se referă la agenția de achiziții a NATO și nu la statele membre NATO sau la vreun stat anume.
Elbit are proceduri de licitație sau activitate comercială foarte limitate, dacă nu inexistente, cu organismul de achiziții NSPA, iar această activitate continuă să se desfășoare în mod normal. Vom coopera pe deplin, după cum este necesar”.
Sursa: Follow the Money
Foto: Elbit
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.