Consilierii din domeniul vaccinării din cadrul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au dat un vot care semnalează abordarea agresivă a Administrației Trump, coordonată de secretarul Robert F. Kennedy Jr. față de vaccinuri, care au fost administrate în siguranță și eficient timp de zeci de ani, subliniază The Guardian.
Rezultatul votului a fost de 8 la 3 și s-a luat decizia ca părinții nou-născuților, ale căror mame au teste negative la hepatita B și care au discutat cu “un furnizor de servicii medicale”, să decidă dacă sau când copilul să primească seria de vaccinuri: “Pentru cei care nu primesc doza de vaccinare la naștere, sugerăm ca doza inițială să fie administrată cel mai devreme la vârsta de două luni”.
Cei mai mulți dintre consilieri au propus ca sugarii să fie supuși analizelor de sânge după prima doză de vaccin, pentru a determina dacă este necesar să primească și altele. Publicația britanică pune în vedere că această abordare este nestudiată și nu este clar în ce măsură testul de sânge poate dezvălui nivelul de protecție oferit de schema de tratament cu trei doze.
Recomandările vor fi transmise directorului interimar al CDC, care va analiza dacă să le includă în politica oficială a SUA privind vaccinarea împotriva hepatitei B.
Experții din domeniul medical, citați de The Guardian, arată că decizia va crea confuzie și probleme de acces la vaccinare, în special pentru familiile cu venituri mici. Academia Americană de Pediatrie și alte organisme independente insistă ca sugarii să fie vaccinați în primele 24 de ore de la naștere.
Hepatita B este o infecție incurabilă care poate duce la boli hepatice, cancer sau chiar deces prematur. În SUA, vaccinarea împotriva hepatitei B, în cazul nou-născuților, este recomandată din 1991. Studiile au demonstrat că, de atunci și până în prezent, infecțiile în rândul sugarilor și copiilor au scăzut cu 99%.
Surse: The Guardian, CNN, CBS News
Foto: Alexey Litvinenko | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.