Începând cu luna iulie a acestui an, un grup organizat de persoane ar fi acționat cu intenție directă, în schimbul unor beneficii financiare, pentru a desfășura activități ilegale de amploare. Scopul acestora ar fi fost crearea unui climat de tensiune socială, urmat de declanșarea unor proteste violente, menite să afecteze ordinea publică și siguranța cetățenilor Republicii Moldova. Instruirile ar fi avut loc sub supravegherea unor instructori străini la o tabără din orașul Banja Koviljaca, Serbia, precizează Poliția Republicii Moldova. 

Astfel, joi (4 noiembrie), au fost efectuate percheziții care au vizat 35 de persoane cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, domiciliate în Chișinău, dar și în raioanele Ștefan Vodă, Șoldănești, Telenești, Soroca, Drochia, Strășeni, Ialoveni, Hîncești, Orhei și Ceadîr-Lunga. 

Autoritățile au ridicat telefoane mobile cu informații relevante anchetei, cartele SIM, carduri bancare (unele emise de instituții financiare din Federația Rusă), valută străină (inclusiv 3.350 dinari), peste 20 de pașapoarte biometrice cu ștampile de traversare a frontierei cu Serbia, stații radio, un binoclu, un mulaj de pistol-mitralieră de tip AK, cartușe de diverse calibre pentru arme letale și neletale, precum și alte probe relevante cauzei.

În septembrie, 74 de persoane au fost reținute în urma a peste 250 de percheziții efectuate în mai multe locații ale țării. Concret, acestea au participat la instruiri în Serbia pentru a pregăti dezordini și destabilizări în masă, în contextul scrutinului din 28 septembrie. Acțiunile erau coordonate de doi reprezentanți ai serviciilor secrete rusești.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday