
Netflix a ajuns la un acord pentru achiziția diviziilor de film și streaming ale Warner Bros Discovery, evaluată la 27,7 dolari pe acțiune, ceea ce înseamnă că tranzacția se ridică la 72 de miliarde de dolari (83 de miliarde, dacă include și datoriile), după o competiție intensă cu rivalii Comcast și Paramount Skydance. Această preluare va adăuga în portofoliul Netflix unele dintre cele mai valoroase francize din industrie — Harry Potter, Universul DC (Batman, Superman), Game of Thrones și întreg catalogul HBO — consolidând poziția platformei în fața competiției din partea Disney și Paramount.
Este de așteptat ca acordul să fie finalizat după separarea rețelelor internaționale ale Warner Bros (CNN, TNT, CBS) într-o companie listată separat, Discovery Global, operațiune programată pentru trimestrul al treilea din 2026.
Cel mai probabil, această tranzacție va atrage o analiză antitrust strictă în SUA și Europa, dat fiind că ar combina cel mai mare serviciu de streaming cu unul dintre competitorii direcți, HBO Max, care are aproape 130 de milioane de abonați.
Experții estimează că, dacă tranzacția va fi aprobată, impactul asupra cinematografiei va fi semnificativ, prin reducerea volumului de producții și posibila creștere a costurilor pentru consumatori. Totodată, HBO — considerat “bijuteria creativă” a Warner Bros — ar putea deveni vulnerabil în interiorul unui conglomerat dominat de cultura de producție rapidă a Netflix. La începutul acestei săptămâni, James Cameron, regizorul filmelor Titanic, Terminator și al seriei Avatar, a avertizat că o vânzare către Netflix ar provoca “o pierdere catastrofală de valoare pe termen lung” pentru industria divertismentului. Netflix a argumentat în negocieri că o eventuală ofertă combinată ar reduce costurile pentru consumatori și a promis că va continua să lanseze filmele Warner Bros în cinematografe, pentru a calma temerile privind diminuarea producției de film pentru marele ecran.
Paramount, condusă de David Ellison și finanțată de tatăl său miliardar, Larry Ellison, fondatorul Oracle, fusese considerată inițial favorita cursei. Potrivit presei americane, Donald Trump ar fi preferat ca Paramount să câștige, deoarece “îi place ideea ca CNN și CBS să fie controlate de familia Ellison”.
Surse: FT, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.