Anunțul ministrei de Externe, Oana Țoiu, a venit după ce guvernul american a publicat decizia conform căreia, o parte a sancțiunilor impuse asupra gigantului rus urmează să fie ridicate. Hotărârea are scopul de a permite benzinăriilor aflate în afara Rusiei să poată în continuare să funcționeze, pentru încă cinci luni.
“Decizia SUA (OFAC) de astăzi, Licența 128B privind Lukoil, asigură timpul necesar pentru a proteja locurile de muncă şi securitatea energetică şi păstrează interdicțiile de transferuri spre Rusia.” a scris ministra pe pagina sa de X.
Aceasta a adăugat că Guvernul României a cooperat cu partea americană și a luat măsurile necesare, astfel încât are acum instrumentele pentru a putea supraveghea activitatea companiei. Astfel, după decizia americană, angajații au locurile de muncă asigurate pentru perioada următoare, este permisă explicit vânzarea sau lichidarea operațiunilor către alți operatori și este interzis transferul oricăror fonduri sau profituri către Rusia, conchide Oana Țoiu.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.