
Provident Financial România, cel mai mare IFN neafiliat unui grup bancar din țară, a generat o valoare adăugată de 124,5 milioane de euro în economia locală în perioada 2023–2024, ajungând la un impact economic direct de 553,4 milioane de euro în cei 19 ani de activitate. Valoarea indirectă creată prin clienți și furnizori depășește 1,33 miliarde de euro, din care 34% în mediul rural și 66% în urban. Compania rămâne unul dintre cei mai mari angajatori britanici din România, cu 2.101 de angajați la finalul lui 2024. Rezultatele provin din studiul de impact socio-economic realizat de Civitta International.
La nivel teritorial, cele mai mari efecte economice directe au fost înregistrate în: București-Ilfov (73,14 mil. euro), Argeș (10,95 mil. euro), Prahova (10,35 mil. euro), Timiș (9,65 mil. euro), Dolj (9,42 mil. euro), Constanța (8,37 mil. euro) și Brașov (8,32 mil. euro).
,,Vrem să avem un rol important în susținerea incluziunii financiare și credem că, indiferent de situația lor socială, oamenii trebuie să aibă acces la o formă responsabilă de finanțare. În cei 19 ani de prezență în România, am deservit peste 1,3 milioane de clienți, aproape jumătate dintre ei din mediul rural, mulți la primul împrumut din viața lor. Doar în acest an, peste 15.000 de români și-au creat un istoric de creditare cu un împrumut Provident. În același timp, mii de clienți au ieșit din portofoliul nostru prin refinanțări la alți creditori, cu precădere bănci. Ne dorim să continuăm să jucăm acest rol în industria financiară și să investim în diversificarea produselor și serviciilor pe care le oferim”, a declarat Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.

Impact indirect în economia locală: 1,33 miliarde de euro
Potrivit studiului Civitta, valoarea adăugată indirect creată de Provident – prin activitatea clienților și a furnizorilor săi – este de 1,33 miliarde de euro. Această contribuție provine în special din comerț, construcții, servicii profesionale și tehnice, IT&C, transport și depozitare, precum și din servicii administrative și suport. 33,5% din impactul indirect generat de Provident este realizat în mediul rural și 66,5% în cel urban.
Cine sunt clienții Provident și de ce se împrumută
În fiecare zi, aproape 200.000 de români au încredere că Provident le oferă în mod responsabil ajutorul de care au nevoie pentru a merge înainte. De la începutul activității în România, Provident a acordat împrumuturi în valoare totală de aproape 2,1 miliarde de euro. În 2025, valoarea medie a unui împrumut a fost de 4.907 lei. Cel mai mare volum de credite acordat în urban a fost în București, 262 milioane de euro, iar în rural, în județul Dâmbovița, 54,5 milioane de euro. Jumătate dintre clienți s-au împrumutat pentru cheltuieli neprevăzute, 12% pentru reparații și renovări în gospodărie, 9% pentru achiziția de electrocasnice și 5% pentru acoperirea facturilor la utilități.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.