
Vlad Gheorghe a făcut anunțul într-o conferință de presă la care a participat alături de Ciprian Ciucu, precizând că decizia de a se retrage în favoarea candidatului PNL a fost luată după mai multe discuții și după sondajele care au arătat că Anca Alexandrescu (susținută de AUR) are șanse să câștige alegerile. “Acesta este lucrul calculat, uitându-ne pe cifre, și lucrul responsabil pentru București”, a declarat Vlad Gheorghe. A adăugat că îi roagă pe toți cei care îl susțin pe el să îl susțină pe Ciprian Ciucu și, totodată, a lansat un apel către Cătălin Drulă: “Fac un apel către domnul Drulă, candidat tot de dreapta, dar aflat pe locul 4, să înțeleagă în al 12-lea ceas, că lucrul responsabil de făcut este să vină alături de noi (…) și să-l susțină și el pe Ciprian Ciucu, dacă nu vrea să avem un primar extremist la Capitală.”
Anterior, Cătălin Drulă i-a acuzat pe Ciprian Ciucu și Daniel Băluță că nu vor să participe la dezbateri electorale: “Exact atitudinea asta au avut-o anul trecut Ciolacu și Ciucă, cei pe care îi susțineau cei doi contracandidați ai mei. Exact atitudinea asta de sfidare a democrației ne-a dus către prăpăstia extremismului. Atunci când pentru oameni pare că nu mai sunt soluții în interiorul democrației, că jocul pare «aranjat», crește frustrarea socială și monstrul extremismului”.
Potrivit celui mai recent sondaj, Vlad Gheorghe, care a candidat independent, ar fi obținut doar 0,9% din voturi.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.