Cel care a anunțat vizita a fost chiar premierul ungar, care a postat un interviu pe pagina sa de Facebook, unde a spus: “Mă duc (la Moscova) să mă asigur că aprovizionarea cu energie a Ungariei este garantată pentru iarnă şi anul viitor”. Întrebat dacă eforturile de pace privind Ucraina vor fi și ele pe agendă, Orban a spus: “Cu greu putem evita acest lucru”. La rândul său, Kremlinul a confirmat că cei doi oficiali se vor întâlni în cursul zilei de astăzi, conform agenţiei ruse de presă TASS. 

În ciuda insistențelor liderilor UE ca conducătorii statelor să nu participe la întâlniri bilaterale cu Vladimir Putin, Viktor Orban a menţinut relaţii strânse cu Moscova. Întâlnirea de acum a celor doi oficiali are loc și în contextul eforturilor europenilor de a înainta un plan de pace care să nu dezavantajeze Kievul, după propunerea controversată, în 28 de puncte, care a fost înaintată de Administrația Trump. 

Ungaria încă este în mare măsură dependentă de energia din Rusia, în ciuda eforturilor UE de a limita acest lucru. SUA chiar au acordat Ungariei o scutire de un an de la sancțiunile privind achiziția de petrol rusesc, după ce Orban a insistat asupra unei amânări în timpul unei întâlniri cu preşedintele Donald Trump la Washington. 

Ungaria a semnat, de asemenea, un pact privind cooperarea în domeniul energiei nucleare cu Statele Unite. Acordul prevede ca Ungaria să cheltuiască 114 milioane de dolari pentru achiziția de combustibil nuclear și încă 600 de milioane de dolari pentru gaze naturale lichefiat din SUA, pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, Ungaria va achiziționa până la 10 reactoare modulare mici, într-un acord care ar putea depăși 20 de miliarde de dolari.

Surse: Reuters, Euronews 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday