Florentino Pérez, președintele clubului spaniol de fotbal, a prezentat noul plan, despre care a spus că are scopul de a atrage acționari externi, care ar urma să aducă o finanțare suplimentară de câteva sute de milioane de euro, fără a primi mai mult de 5% din acțiunile clubului. În acest moment, Real Madrid este deținut de o asociație de așa-numiți “socios”, dar care nu sunt acționari, ci fani ai echipei care sunt și membri ai asociației. Sunt peste 90 de mii de socios, iar lista de așteptare are circa 50 de mii de cereri, în condițiile în care locul în asociație nu poate fi vândut. Socios au dreptul preferențial de a cumpăra bilete de la meciuri (la cele din deplasare dreptul lor este exclusiv), contribuie anual cu o sumă la finanțarea clubului și au drept de vot la alegerea președintelui, care este obligatoriu unul dintre ei, cu o vechime de cel puțin 20 de ani.

Demersul actualului președinte este o premieră și a stârnit ample dezbateri, o parte din socios considerând că s-ar deschide astfel o portiță spre preluarea clubului.

În propunerea înaintată, Pérez a arătat că noii investitori trebuie să “ne ajute să ne protejăm moștenirea de atacurile externe”, adică să evite situația în care cineva ar putea prelua clubul. Astfel, în acționariat ar urma să intre o a doua filială, care va fi deținută de investitorul străin care ar cumpăra 5% (cu circa 300-400 de milioane de euro, la valoarea actuală a clubului), iar actuala asociație ar rămâne cu 95%. 

Ar fi cea mai mare schimbare din istoria de 123 de ani a Real Madrid, un club de fotbal cu o bază uriașă de fani la nivel global, sute de milioane de urmăritori pe rețelele sociale și venituri anuale de peste un miliard de euro, cele mai mari între toate echipele de fotbal din lume. Ideea vine, însă, în contextul în care alte echipe de fotbal cheltuiesc din ce în ce mai mult pe jucători, iar un fond american a încheiat luna aceasta un acord pentru achiziționarea unei participații majoritare la Atlético Madrid, clubul rival al Real Madrid.

Pentru a-i convinge pe socios, președintele clubului a spus că participațiile investitorilor externi vor fi “simbolice” și “limitate” și că aceștia vor trebuie să contribuie la creșterea clubului, respectând, însă, valorile sale. De asemenea, dacă noii acționari vor dori să-și vândă participațiile, Asociația actuală a Real Madrid va avea dreptul de preempțiune.

Sursă alternativă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday