Dezvăluirea a fost făcută astăzi de ministrul britanic al Apărării, John Healey, în cadrul unei conferințe de presă în care a explicat că guvernul ia această măsură “extrem de periculoasă, extrem de în serios” și a adăugat că nava, numită Yantar, se află în prezent la nord de Scoția. Mai mult, Yantar a intrat în apele britanice în ultimele săptămâni, pentru a doua oară în acest an, potrivit oficialului britanic. 

John Healey a mai precizat că nava face parte dintr-o flotă rusească și a avertizat: “Este proiectată pentru colectarea de informații și cartografierea cablurilor noastre submarine. Mesajul meu către Rusia și către Putin este acesta: vă vedem. Știm ce faceți. Și dacă Yantar se îndreaptă spre sud săptămâna aceasta, suntem pregătiți. Avem opțiuni militare pregătite în cazul în care Yantar își schimbă cursul. Nu le voi dezvălui”.

Ministrul a explicat că nava nu face parte doar dintr-o operațiune navală, ci și dintr-un program rusesc numit “Direcția Principală de Cercetare Oceanografică”, conceput pentru a avea capacități care pot efectua “operațiuni de supraveghere în vremuri de pace și sabotaj în timpul conflictelor”. Astfel, a fost trimisă în zonă o fregată a Marinei Regale (foto mai jos) și avioane RAF P-8 pentru a monitoriza nava, iar Marea Britanie nu va ezita să-și demonstreze “capacitatea și disponibilitatea de a se apăra”. 

În ianuarie, secretarul Apărării a emis o avertizare cu privire la aceeași navă, după ce aceasta a fost observată în apele teritoriale britanice. Cu toate acestea, Healey a spus că acesta este primul incident de acest fel, în care nava a îndreptat lasere spre piloții Forțelor Aeriene Regale. 

De-a lungul timpului, Marea Britanie și aliații săi din cadrul NATO au devenit mai preocupați de Rusia și amenințările pe care le reprezintă aceasta asupra cablurilor submarine, conductelor și a altor infrastructuri critice. 

Surse: BBC, The Guardian 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday