China și Rusia s-au abținut de la vot, iar toți ceilalți 13 membri ai Consiliul de Securitate al ONU au votat pentru. Trimisul SUA la ONU, Mike Waltz, a declarat că este trasat “un nou curs în Orientul Mijlociu, pentru israelieni, pentru palestinieni și pentru toți oamenii din regiune deopotrivă”.

Rezoluția conferă autoritate generală de supraveghere unui “Consiliu de pace” prezidat de Trump, dar a cărui componență încă nu este certă. Consiliul trebuie să raporteze ONU, dar nu este ținut să respecte cererile ONU sau pe cele ale Autorității Palestiniene din Cisiordania. De asemenea, solicită crearea unui comitet tehnocrat palestinian care ar trebui să guverneze Fâșia Gaza, dar nu este clar nici chiar cine va forma acest guvern.

Mandatul Forțelor de Siguranță Palestiniene (denumite ISF) este acela de a dezarma și dezmembra grupările armate din Gaza, inclusiv Hamas, dar nici aici nu este clar dacă țările care vor trimite trupe de menținere a păcii vor dori să intre într-o confruntare armată cu Hamas. Oricum, nicio țară nu s-a angajat până acum să trimită forțe de menținere a păcii în Gaza. Imediat după vot, Hamas a reiterat că nu se va dezarma, o declarație ce pare menită să descurajeze formarea acestei forțe autorizate de rezoluție.

În fine, SUA par a fi acceptat includerea unei referiri la o Palestină independentă și suverană pentru sprijinul din partea lumii arabe, de unde se așteaptă să vină militarii pentru forța de menținere a păcii (ISF).

Deși prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a reafirmat opoziția fermă a guvernului său față de crearea unui stat palestinian, înainte de vot, ulterior el a acceptat cu reticență formularea rezoluției.

Este prima rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, după doi ani de impas diplomatic, iar acesta ar trebui să deschidă cel puțin calea către furnizarea de ajutoare umanitare. Donald Trump a declarat că votul este “un moment de proporții istorice”, precizând că “mai multe alte vești interesante vor fi făcute în următoarele săptămâni”.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday