Parchetul General anunță concluziile controlului demarat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele pe 10 noiembrie, la două zile după crima din comuna Beciu. PG a descoperit deficiențe atât în activitatea organelor de poliție, care au efectuat urmărirea penală în cauză, cât și în cea a procurorului de caz. Astfel, a cerut intervenția MAI pentru a-i sancționa pe polițiști și a Inspecției Judiciare, care să-l cerceteze disciplinar pe procuror.

La rândul său, IGPR a anunțat că va cerceta 14 polițiști din cadrul IPJ Teleorman, șase dintre ei cu funcții de conducere și opt cu funcții de execuție.

Femeia a fost ucisă de fostul soț pe 8 noiembrie, seara. În momentul atacului, ea ținea în brațe unul din copiii pe care-l avea cu agresorul. După crimă, IPJ Teleorman a confirmat că victima avea ordin de protecție împotriva bărbatului, dar că el nu era monitorizat cu brățară electronică. Ordinul provizoriu fusese emis pe 22 septembrie, iar patru zile mai târziu, Judecătoria Turnu Măgurele a emis unul valabil timp de șase luni.

Mai exact, pe data de 22 septembrie, timp de cinci zile, s-a dispus ca agresorul să păstreze o distanță minimă de 20 de metri față de victimă și de reședința acesteia din Beciu. La momentul respectiv, persoana vătămată a declarat că nu este de acord să poarte un sistem electronic de supraveghere, motiv pentru care nici agresorul nu a fost obligat să poarte unul.

Ulterior, femeia a sunat de mai multe ori la 112 pentru a reclama abuzurile bărbatului, însă ancheta arată că polițiștii nu au verificat temeinic sesizările. De asemenea, nu au verificat nici dacă existau sesizări anterioare. Pe 25 septembrie, femeia a cerut în instanță emiterea unui ordin de protecție valabil 12 luni, pentru ca bărbatul să nu se apropie de ea sau de locuința ei la o distanță de sub 50 de metri.

Parchetul General detaliază: “Prin sentința din 26.09.2025 a Judecătoriei Turnu Măgurele, a fost admisă, în parte, cererea formulată și a fost emis ordin de protecție prin care s-au dispus, cu caracter provizoriu, pe o durată de șase luni de la data emiterii, următoarele măsuri: obligarea pârâtului de a nu se apropia la mai puțin de 50 de metri față de imobilul în care locuiește reclamanta, situat în comuna Beciu; obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de reclamantă; interzicerea pârâtului de a o contacta în orice formă, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod pe reclamantă”.

În ziua de 26 septembrie, femeia s-a întâlnit cu agresorul într-un parc din Turnu Măgurele, iar împreună s-au deplasat cu mașina în afara localității. Acolo, bărbatul a blocat ușile și a violat-o. Tot în acea zi, victima le-a spus polițiștilor că fostul soț a bătut-o și a lovit-u cu o țeavă, în zilele de 20 și 22 septembrie.

După aceste episoade, femeii i s-a făcut analiza medico-legală în urma căreia a fost constatată prezența leziunilor, însă polițiștii nu au adăugat acest lucru la dosar. De asemenea, deși femeia a spus că există martori care au văzut că a fost agresată poliția nu a făcut audieri. Victima nu a fost audiată, ci doar a prezentat sumar incidentele. Agresorul a recunoscut o parte din fapte și a povestit pe larg cum s-a întâlnit cu victima deși avea un ordin care îi interzicea acest lucru. Poliția nu a luat nicio măsură pentru a-l sancționa.

“În urma cercetărilor efectuate împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, nu au rezultat date care să conducă la dispunerea unor măsuri preventive”, informa IPJ Teleorman pe 10 noiembrie.

Foto: George Călin/Inquam Photos

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday