Într-o postare pe rețeaua sa de socializare, președintele SUA și-a îndemnat colegii republicani din Congres să voteze pentru publicarea dosarelor FBI legate de defunctul prădător sexual, Jeffrey Epstein. Deși Donald Trump și-a făcut campanie electorală înainte de alegerile din 2024 promițând că va face dosarul public integral, ulterior el a instruit-o pe procuroarea generală să păstreze secretă investigația FBI.

Parlamentarii democrați au publicat săptămâna trecută o parte a emailurilor lui Epstein, care sugerau că Donald Trump ar fi știut de abuzurile pedofilului, iar, ulterior, republicanii au publicat toate cele 20 de mii de emailuri. În weekend, rețelele sociale au fost inundate de glume și speculații privind o relație între Donald Trump și Bill Clinton, iar presiunea asupra republicanilor a crescut.

Însuși președintele Camerei, Mike Johnson, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Trump din Congres, a declarat că un vot privind publicarea documentelor deținute de FBI și de Departamentul de Justiție în cazul Epstein “ar trebui să ajute la înlăturarea acuzațiilor că el [Trump] are ceva de-a face cu asta”.

Republicanii au o majoritate de doar cinci voturi în Cameră, dar declarația lui Johnson a părut a semnal că un număr de deputați din partidul lui Trump vor vota oricum pentru publicarea investigațiilor FBI.

Deși Trump și Epstein au fost fotografiați împreună cu zeci de ani în urmă, președintele a declarat că s-au certat înainte ca Epstein să fie investigat de autorități.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday