Nicușor Dan a susținut o conferință de presă, începând cu ora 12, pentru a prezenta elemente din Strategia Națională de Apărare. Documentul este pus, de astăzi, în dezbatere publică, va fi avizat de CSAT pe 24 noiembrie, iar trei zile mai târziu va trimis în parlament.

Principalele declarații ale președintelui: 

  • Strategia introduce un concept central, acela de independență solidară, adică acțiunile statului, ale administrației să fie în sensul apărării și confirmării unei identități în lume. În acest sens, în relațiile sale externe, să apere interesele României în mod expres, și pe de altă parte să păstreze jumătatea solidară – angajamentele și toate parteneriatele internaționale.
  • Între vulnerabilități, avem administrația publică – inclusiv la acest nivel național administrația nu lucrează cu date. Sunt multe situații în care deciziile nu sunt bazate pe date. Nu vedem un mare apetit de colaborare între instituții, fiecare își vede de micuța politică sectorială, de aceea nu avem o viziune integrată și nici o apetență a oamenilor din administrație de a inova, ci mai degrabă o atitudine defensivă.
  • Trebuie să inversăm ceea ce am spus negativ mai devreme – trebuie să avem o administrație care lucrează cu date și care are date care sunt aceleași o săptămână mai târziu, o administrație care să integreze eforturile diferitelor sale segmente.
  • O altă vulnerabilitate este corupția care, pe de o parte, slăbește coeziunea socială – e greu să vrei să te identifici, să aperi un stat corupt, iar pe de altă parte are consecințele sale în economie, în calitatea administrației.
  • La această temă, am menționat trei aspecte. Primul – abordare integrată, colaborare între instituții; al doilea – implicarea serviciilor de informații în culegerea de date cu privire la acest fenomen și doar atât (fără implicarea în procesul de justiție); al treilea – corectarea proceselor administrative și legislative în materie de corupție – am văzut întârzieri de ani în combaterea fenomenelor pe care societatea le vede.
  • Strategia diferă de cele care au fost până acum prin faptul că diferă contextul geopolitic – faptul că ordinea internațională este pusă în discuție – războiul din Ucraina este un exemplu, vedem o creștere a tensiunilor militare peste tot în lume, vedem o  tendință de grupare a statelor coordonate autoritar și o capacitate a organismelor internaționale de a păstra ordinea bazată pe reguli. Vedem apoi o evoluție tehnologică cu o creștere exponențială, inclusiv AI, și atunci nu mai suntem într-un context în care puterea militară este proporțională cu economia și investițiile în Apărare.
  • Fenomenul global de digitalizare și interacțiunea cu rețelele sociale dă liber unor acțiuni de manipulare și dezinformare pentru care trebuie să ai pregătite niște mijloace specifice de apărare.
  • Principala noutate este schimbarea raporturilor economice, vedem un protecționism economic, vedem o luptă pe resurse critice, o limitare, ce nu vedeam în anii precedenți, vedem o creștere a acțiunilor de sabotaj și de perturbare a infrastructurii critice, radicalizare întreținute de actori statali inclusiv. O creștere a amenințărilor transfrontaliere, a traficului de droguri. Vedem efecte mai puternice ale schimbărilor climatice. România trebuie să păstrăm parteneriatele și să ne manifestăm interesele în cadrul UE, NATO. 
  • Există o îngrijorare în rândul cadrelor militare și al oamenilor din MAI și servicii, cum că ce s-a întâmplat cu pensiile magistraților se va întâmpla și în aceste zone. Este o discuție care va începe la un moment dat, dar așa cum pentru magistrați este expres că cei care îndeplinesc condițiile de pensionare la momentul noii legi vor beneficia de aceste condiții mai departe, există acord politic pe toate palierele pentru ca același lucru să se întâmple și la servicii și în MAI. Nu este un motiv ca oamenii să se pensioneze din cauza incertitudinii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday