Procurorii din Milano au deschis o anchetă care vizează italieni care ar fi plătit membri ai armatei sârbilor bosniaci pentru a călători la Sarajevo ca să ucidă cetățeni în timpul asediului de patru ani al orașului, în anii 1990. Suspectează că grupuri de italieni și de alte naționalități, așa-numiții “turiști lunetiști”, au participat la masacru, după ce au plătit sume mari de bani soldaților aparținând armatei lui Radovan Karadžić, fostul lider sârb bosniac care în 2016 a fost găsit vinovat de genocid și alte crime împotriva umanității, pentru a fi transportați pe dealurile din jurul orașului Sarajevo, astfel încât să împuște populația din plăcere.
Peste zece mii de oameni au fost uciși la Sarajevo de bombardamentele constante și de lunetiști, între 1992 și 1996, în ceea ce a fost cel mai lung asediu din istoria modernă, după ce Bosnia și Herțegovina și-a declarat independența față de Iugoslavia. Lunetiștii erau probabil cel mai temut element al vieții sub asediu la Sarajevo, deoarece atacau la întâmplare oameni pe străzi, inclusiv copii, ca într-un joc video, notează The Guardian. Sarajevo se află într-o depresiune înconjurată de munți, ceea ce a făcut ca izolarea și atacarea acestuia să fie deosebit de ușoară.
Procurorii din Milano, conduși de Alessandro Gobbi, au lansat o anchetă care vizează identificarea italienilor implicați în acuzațiile de “ucidere voluntară, agravată de cruzime și motive abjecte”.
Ancheta are la bază două documente: o plângere depusă de Ezio Gavazzeni, un scriitor din Milano care a adunat dovezi cu privire la “turiștii lunetiști”, și un raport trimis procurorilor de către fostul primar al orașului Sarajevo, Benjamina Karic.
Gavazzeni a declarat că a citit pentru prima dată relatări despre presupușii turiști lunetiști în presa italiană din anii 1990, dar abia după ce a vizionat Sarajevo Safari, un documentar din 2022 al regizorului sloven Miran Zupanič, a început să investigheze mai departe. În documentar, un fost soldat sârb și un contractor au susținut că grupuri de occidentali ar fi tras asupra populației civile de pe dealurile din jurul orașului. Aceste afirmații au fost negate vehement de veteranii de război sârbi.
“Sarajevo Safari a fost punctul de plecare. Am început o corespondență cu regizorul și de acolo mi-am extins ancheta până când am adunat suficiente materiale pentru a le prezenta procurorilor din Milano“, a precizat Gavazzeni.
Probabil cele mai mediatizate morți cauzate de lunetiști au fost cele ale lui Bošco Brkić și Admira Ismić, un cuplu, care au fost ucis de un lunetist în 1993, în timp ce încercau să traverseze un pod. Corpurile lor au rămas între pozițiile bosniace și sârbe bosniace timp de câteva zile. Fotografiile au fost publicate pe scară largă și au devenit un simbol al lipsei de umanitate a războiului.
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.