Președintele Dan a transmis, cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, prilej de omagiere a tuturor militarilor care au participat la misiuni în zone unde România a fost și este prezentă alături de aliați și parteneri, că ziua de 11 noiembrie are o simbolistică deosebită. “În plan internațional, ceremonia de astăzi ne amintește că, acum mai bine de un secol, în 1918 s-a încheiat Primul Război Mondial prin semnarea armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania. În România, comemorăm momentul când, în urmă cu 22 de ani, a căzut la datorie primul militar român în teatrul de operații din Afganistan, sublocotenentul (post-mortem) Iosif Silviu Fogorași”, arată Administrația Prezidențială.
Nicușor Dan a mai spus că, în prezent, țara noastră este “un stat independent și suveran, respectat la nivel internațional și parte a marii familii euroatlantice”, datorită “sacrificiilor și, de multe ori, jertfei supreme pe care ostașii români le-au făcut de-a lungul timpului pe câmpurile de luptă ale conflagrațiilor la care România a participat sau, recent, în teatrele de operații”.
Președintele a precizat că țara noastră traversează în continuare cea mai gravă criză de securitate din Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. “România se află în vecinătatea imediată a războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În pofida efectelor negative ale acțiunilor agresive ale Federației Ruse la nivel european, țara noastră rămâne un pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO, cu o contribuție substanțială la securitatea regională și euroatlantică”, a adăugat acesta.
Foto: X/@NicusorDanRO
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.