Autoritățile din cele două țări încearcă să evite scenariul în care aprovizionarea rafinăriilor nu va mai fi posibilă, după 21 noiembrie, dată la care intră în vigoare sancțiunile Statelor Unite. Vineri, parlamentarii bulgari au votat o lege care permite guvernului să numească un administrator special pentru rafinăria din Burgas, acesta putând prelua controlul operațional și aproba o vânzare. 

Totodată, guvernul analizează posibilitatea să ceară o derogare, așa cum a obținut și Ungaria în privința importurilor de petrol rusesc, în timpul vizitei luii Viktor Orban la Washington. Aceeași strategie este luată în considerare și de România, care nu a luat o decizie oficială în privința rafinăriei Petrotel de la Ploiești, potrivit unui înalt oficial din guvern, care a dorit să-și păstreze anonimatul. El a adăugat că “naționalizarea este ultima opțiune”. În schimb, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a dat asigurări că România este pregătită pentru orice fel de scenariu: “Planul guvernului va viza menținerea activității economie, dar în același timp să oprească finanțarea Federației Ruse”, a declarat el pentru Politico.

Departamentul american al Trezoreriei a criticat oferta Gunvor de a prelua activele internaționale ale Lukoil, spunând că grupul este doar o marionetă a Rusiei, astfel că Gunvor s-a retras din afacere.

Scenariul cel mai pesimist, în care activitatea rafinăriilor va fi blocată, ar avea consecințe variate – Bulgaria, unde rafinăria Burgas procesează 80% din necesarul de combustibil, ar rămână fără stocuri la finalul anului, potrivit unui analist senior de la think tank-ul Centrul pentru Studierea Democrației. În privința României, a afirmat Ana Otilia Nuțu, analist energetic la Expert Forum, Petrotel furnizează aproximativ o cincime din necesarul de combustibil al țării. O închidere a activității ar determina creșteri ușoare la pompă, timp de câteva luni, perioadă în care statul va căuta noi surse de import.

De România și Bulgaria se leagă speranțele Republicii Moldova de a cumpăra combustibil pentru aeronave, după cum a anunțat Ministerul Energiei de la Chișinău, întrucât Lukoil deține depozitul de combustibil de la aeroportul din capitală. De altfel, guvernul a lansat o ofertă de achiziție a acestuia, fără a da detalii despre tranzacție.

Sursa: Politico

Foto: Lukoil.com/ro

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday