Dezvăluirile au fost făcute de Financial Times, pe baza informațiilor obținute de la mai multe persoane familiarizate cu situația, cărora li s-a acordat anonimatul. Reuters a cerut puncte de vedere de la Casa Albă și guvernul rus, însă nu a primit vreun răspuns.
FT explică faptul că, la câteva zile după conversația telefonică dintre președintele american și cel rus, în care Trump a propus un summit la Budapesta, iar Putin a acceptat, ministrul rus de Externe a trimis un memorandum la Washington, în care a subliniat cerințele Rusiei în privința Ucrainei, cerințe pe care președintele rus le-a descris ca fiind cauzele profunde ale războiului. Acestea se referă la concesii teritoriale, la reducerea efectivelor Armatei Ucrainene și la garanția că Ucraina nu va adera la NATO.
A urmat o convorbire telefonică tensionată între ministrul rus și omologul american, acesta din urmă spunându-i președintelui american că Rusia nu dă semne că vrea să negocieze. În final, SUA au anulat summitul care urma să aibă loc la Budapesta, dar care nu avea o dată clară, iar Trump a anunțat noi sancțiuni împotriva Rosneft și Lukoil, cele mai mari companii petroliere din Rusia.
Sursă alternativă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.