Ministrul finlandez al Apărării avertizează Europa, dar și partenerii globali că înfrângerea invaziei Rusiei în Ucraina este esențială pentru stabilitatea lumii: China urmărește cu atenție ce se întâmplă în Ucraina, spune Antti Häkkänen, care crede că Rusia nici nu ar mai putea continua războiul fără susținerea economică a Chinei: “Vedem acum că Rusia, prin propriile resurse, nu mai poate continua acest tip de război, dar China îi ajută foarte mult pe ruși. Oferă mulți bani pentru a le susține economia, din exporturile de energie, și le oferă o mulțime de componente militare și cooperare industrială”.

Ministrul finlandez consideră că decizia lui Donald Trump de a impune sancțiuni asupra celor mai mari două companii petroliere rusești, săptămâna trecută, este “un semnal major de determinare al președintelui american”, iar încheierea conflictului din Ucraina necesită o abordare bazată pe trei piloni: sancțiuni dure asupra economiei rusești și a exporturilor de energie; asistență militară mai puternică pentru Ucraina; și utilizarea armelor cu rază lungă de acțiune pentru a distruge fabricile de drone și rachete.

“China urmărește ce se întâmplă. Are Occidentul putere și rezistență, atunci când autocrații și dictatorii cred că pot duce războiul încă un an, până când țările democratice se vor sătura să tot audă de război? Trebuie să arătăm că oferim un sprijin și mai puternic împotriva agresiunii. Nu este vorba doar despre Ucraina. Este despre violență și războiului, iar semnalul pe care îl dăm va fi un semnal și pentru China și zona Indo-Pacifică. Dacă va exista un fel de conflict militar în zona Indo-Pacifică, cauzat de China, Rusia va fi cumva implicată, prin sprijinirea Chinei”, a mai spus ministrul Apărării din Finlanda.

Totuși, Donald Trump a luat decizia de a nu furniza Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că Ucraina va extinde aria de țintire cu drone a obiectivelor din Rusia, chiar și fără aceste rachete americane.

Sursa: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday