O parte a opiniei publice americane este scandalizată de faptul că, în doar câteva zile, aripa de est a Casei Albe a dispărut complet, așa cum arată imaginile colectate de satelitul Planet Labs PBC.

Donald Trump a spus că va dori să construiască o uriașă sală de bal, dar el nu a menționat niciodată amploarea unei astfel de demolări a Casei Albe ci s-a referit doar la “o clădire separată, care nu a fost niciodată considerată mare lucru, doar o clădire foarte mică”. În iulie el negase complet că aripa de est va fi atinsă de lucrări: “va fi aproape de ea, dar fără a o atinge și va respecta în totalitate clădirea existentă, sunt cel mai mare fan al ei”, a spus atunci președintele SUA.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a recunoscut joi reporterilor că amploarea proiectului “a crescut, în timp” și a cerut publicului “să aibă încredere în procesul de construcție”. Trump declarase miercuri că sala de bal de peste opt de mii de metri pătrați (mai mare decât un teren de fotbal) va costa 300 de milioane de dolari, mai mult decât prețul inițial. În același timp, el a interzis difuzarea unor imagini de pe șantierul de demolare, iar atunci când au fost făcute publice cele din satelit, un val de indignare, dar și de meme-uri a umplut internetul.
Un fost strateg al lui Barack Obama, Jon Favreau, a scris că, în 2011, echipa sa a glumit când a spus că dacă ar ajunge președinte Trump va demola Casa Albă.

Alte caricaturi răspândite online îl arată pe Trump vânzând suveniruri în fața unei Case Albe demolate, sau o clădire nouă în care în locul aripii de est a apărut un turn Trump sau un restaurant McDonald’s.
Demolarea de către Trump a aripii de est s-a dovedit a fi profund nepopulară în rândul americanilor, conform unor sondaje recente. Un sondaj YouGov realizat marți a arătat că 53% au dezaprobat demolarea unei părți din aripa de est pentru renovare.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.