UPDATE, ora 21:50. Armata israeliană precizează că a încetat atacurile asupra enclavei. Susține că operațiunile au fost efectuate ca răspuns la “încălcările Hamas” privind armistițiul din Fâșia Gaza, a relatat Reuters. “IDF va continua să respecte acordul de încetare a focului și va răspunde ferm la orice încălcare a acestuia”, anunță armata.

Agenția de apărare civilă din Gaza a declarat că 33 de persoane au murit în urma atacurilor aeriene israeliene de duminică.

UPDATE, ora 19:00. Armata israeliană afirmă că a lansat o nouă serie de atacuri aeriene asupra sudului Fâșiei Gaza, în contextul în care armistițiul se apropie de un colaps total. Armata a declarat că “seria masivă și extinsă de atacuri” a vizat zeci de ținte ale Hamas.

“Ca răspuns la încălcarea flagrantă a acordului de armistițiu de astăzi, IDF (armata) a început o serie de atacuri împotriva țintelor teroriste ale Hamas în sudul Fâșiei Gaza”, a precizat armata israeliană.

Mai multe publicații israeliene au relatat că Israelul va opri furnizarea de ajutoare către Gaza până la un nou ordin.

UPDATE, ora 18:20. Armata israeliană a confirmat atacurile aeriene asupra orașului Rafah. “Astăzi, teroriștii au tras cu rachete antitanc și focuri de armă asupra trupelor IDF care operau pentru a demola infrastructura teroristă din zona Rafah, în sudul Gazei, în conformitate cu acordul de încetare a focului. Ca răspuns, IDF a început să opereze lovituri în zonă pentru a elimina amenințarea și a demola tunelurile și structurile militare utilizate pentru activități teroriste”, susține IDF. Declarația armatei nu a menționat și atacurile raportate în Jabalia și în alte părți din sudul Gazei.

Mai mult, un oficial militar israelian a declarat că ar putea fi efectuate mai multe atacuri aeriene în Gaza , după atacurile de la Rafah.

În același timp, aripa armată a grupării Hamas a afirmat că nu este la curent cu niciun incident sau ciocnire în Rafah și a reiterat că se angajează să respecte toate acordurile încheiate, inclusiv încetarea focului în toate zonele din Gaza.

Apărarea civilă din Gaza a anunțat că cel puțin 11 persoane au murit într-o serie de atacuri aeriene israeliene lansate astăzi asupra teritoriului.

Știrea inițială. Armata israeliană a lansat un atac puternic asupra orașului Rafah, din sudul Fâșiei Gaza. Acuză gruparea Hamas de “încălcări flagrante” ale acordului de încetare a focului, semnat la începutul săptămânii.

Potrivit presei israeliene și locale, atacul a fost lansat în contextul unor ciocniri între forțele israeliene și Hamas, în ciuda armistițiului mediat de SUA.

Postul public de televiziune israelian Kan a precizat că forțele aeriene au lovit ținte în Rafah, în timp ce alte surse media au raportat atacuri în alte părți din sudul Gazei și în orașul Jabalia, din nordul teritoriului. Mai mult, postul de televiziune israelian Channel 12 a spus că premierul Benjamin Netanyahu a purtat o convorbire telefonică cu ministrul apărării Israel Katz și cu înalți oficiali ai armatei pe măsură ce situația se desfășura.

Publicația The Times of Israel, citată the The Guardian, susține că “teroriștii din Fâșia Gaza au lansat un atac asupra forțelor israeliene din Rafah”, ceea ce a determinat atacurile aeriene. Un oficial militar israelian a declarat pentru Reuters că Hamas a efectuat multiple atacuri împotriva forțelor israeliene dincolo de așa-numita “linie galbenă”, încălcând acordul de încetare a focului.

Guvernul israelian și Hamas se acuză reciproc de încălcarea armistițiului de câteva zile, Israelul afirmând că punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt va rămâne închis până la noi ordine. Cele două părți nu au comentat atacurile.

Surse: The Guardian, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday