Arestările au fost efectuate în orașul nordic Anvers, a declarat procurorul federal Ann Fransen. “Anumite elemente indică faptul că suspecții intenționau să comită un atac terorist inspirat de jihadism împotriva unor personalități politice. Există, de asemenea, indicii că suspecții au avut ca scop construirea unei drone capabile să transporte o încărcătură utilă“, a adăugat Fransen.
Parchetul federal a refuzat să precizeze țintele vizate de bărbații radicalizați, dar ministrul de externe a confirmat joi seară pentru presa belgiană că printre politicienii vizați se numără și premierul Bart De Wever, fost primar al orașului Anvers. A fost deschisă o anchetă pentru tentativă de asasinat și participarea la activitățile unui grup terorist.
Conform rapoartelor din presa locală, poliția a percheziționat o reședință situată la doar câteva sute de metri de casa lui De Wever. “În timpul unei percheziții la domiciliul unui suspect, a fost găsit un dispozitiv improvizat potențial exploziv, dar încă nefuncțional, împreună cu o pungă care conținea granule metalice“, a declarat Fransen. La domiciliul unui al doilea suspect, poliția a descoperit o imprimantă 3D “despre care se crede că a fost destinată fabricării de componente utile în efectuarea unui atac“, a adăugat procurorul. Polițiștii suspectează că dispozitive explozive urmau să fie atașate de drone.
La începutul acestui an, instanța belgiană a condamnat cinci bărbați pentru că pregăteau un atac asupra lui De Wever.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.