Ministerul Apărării Naționale (MApN) transmite că, în perioada 12-20 octombrie, în București și în județul Ilfov, se desfășoară exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, o acțiune amplă de verificare a pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare.

Scopul exercițiului, subliniază ministerul, este de a verifica modul în care unitățile militare pot fi completate cu personal și tehnică și de a consolida legătura dintre rezerviști și militarii activi. Rezerviștii din București și Ilfov care vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați și vor participa, pentru o zi, la activități specifice de pregătire militară.

Evenimentul este organizat de MApN, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, MAI, SRI, STS și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Acțiuni similare au avut loc, anterior, în București și Ilfov, în 2013 și 2021. Anul acesta, MApN a mai organizat două exerciții MOBEX – în mai, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt, și în septembrie, în Sibiu și Mureș.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday