Ilie Bolojan a susținut, astăzi, o conferință de presă ce a marcat o sută de zile de la preluarea guvernării. Premierul a oferit detalii legate inclusiv de ce va cuprinde Pachetul 3 de măsuri, pentru care însă a precizat că partidele din coaliție nu au ajuns încă la un consens, în special pe ceea ce ține de administrația publică și locală. Despre acesta, a menționat că se va concentra pe descentralizare, debirocratizare și simplificare.
Principalele declarații ale premierului:
- Trebuie să facem în perioada următoare – în următoarele, să zicem, 100 de zile, două constante pe care niciun guvern nu le va putea evita – să ne încasăm veniturile (taxe și impozite) și să limităm și să reducem cheltuielile de funcționare. Pentru asta, e nevoie de disciplină financiară, să finalizăm digitalizarea ANAF-ului și a vămii, să combatem evaziunea fiscală, să ne asigurăm că prețurile de transfer sunt la un nivel care permite plata impozitelor serioase, să combatem munca la negru.
- E nevoie să ținem sub control cheltuielile publice și să le reducem. Interzicerea cumulului pensie-salariu este cuprinsă în Pachetul 3. Administrația publică și locală e o necesitate și o urgență. O reducere de cheltuieli, un calcul corect al posturilor – adică unde există surplus, să se reducă aceste posturi.
- De asemenea, este nevoie ca sumele pe care le repartizăm sub formă de transferuri să fie direct proporționale cu gradul de încasare al impozitelor locale. Comasarea de agenții, servicii deconcentrate. Interdicția cumulului pensie-salariu – suntem pe cale să găsim formula constituțională.
- Avem nevoie să ne repunem economia pe baze solide – să avem mai mulți oameni în economia reală – să avem mai mulți angajați – creșterea vârstei de pensionare anticipate e insuportabil economic, și nici acceptabil social, cu pensii cât salariile.
- Doar puțin peste jumătate din cei până la 65 de ani sunt activi în economie. Reducerea perioadei de șomaj. Descurajarea acordării nejustificate a concediilor medicale. E nevoie ca cheltuielile sociale să fie strict pentru cei cu venituri mici, și orice suprapunere de venituri în această zonă trebuie oprită”.
Alte puncte-cheie din discursul lui Ilie Bolojan:
- Reforma ordinii publice – avem aproape 10 mii de jandarmi în pază la diferite obiective. Dacă reducem cu 20-30% numărul, îi putem pune în stradă.
- Integrarea sistemelor de dispecerate. Supravegherea – mai multă siguranță în zonele aglomerate – sisteme eficiente pentru siguranța cetățenilor, adică mai puțini oameni în pază la dispecerate și birouri și mai mulți oameni pe teren
- Vom mai avea o rectificare la buget, în acest an, poate în ultima lună chiar să nu se mai acorde subvențiile – o reducere de 10% a cheltuielilor, cu efecte de 1%, anul viitor, pentru PIB. Reducerile din administrație, dacă am calcula o reducere de 10% pe administrația centrală și locală, ar însemna 10 mld. de lei.
Ilie Bolojan a subliniat și necesitatea finalizării proiectelor energetice majore, susținerea nuclearului de la Cernavodă, o strategie clară pentru cărbune și pregătirea economiei pentru gazul din Marea Neagră. Acesta vrea sprijin pentru agroalimentar, atragerea investițiilor străine prin ambasade și un sistem fiscal care să încurajeze, nu să penalizeze investițiile.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.