Metta Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei, a declarat pentru Financial Times că este nevoie de discuții “mai profunde” în cadrul NATO despre răspunsul pe care ar trebui să-l dea în cazul “actelor ostile” ale Rusiei, de la încălcarea spațiului aerian până la sabotaje: “Trebuie să fim foarte deschiși cu privire la faptul că probabil acesta este doar începutul. Avem nevoie ca toți europenii să înțeleagă ce e la mijloc și ce se întâmplă. Apariția dronelor sau atacurilor cibernetice au ca scop dezbinarea”.

Mette Frederiksen spune că sumele alocate de europeni pentru echipamente anti-drone și pentru apărarea cibernetică nu sunt suficiente: “Ideea unui război hibrid este să ne amenințe, să ne dezbine, să ne destabilizeze. Să folosească drone într-o zi, atacuri cibernetice a doua zi, sabotaje a treia zi. Așadar, acest lucru nu se va termina doar prin creșterea capacităților noastre”.

În același timp, Kristen Michal, prim-ministrul Estoniei, a avertizat că recentele incursiuni aeriene ale Rusiei au fost o încercare de a distrage atenția Europei de la sprijinirea Ucrainei, înainte de summitul de la Copenhaga: “Putin vrea să vorbim despre noi înșine, nu despre Ucraina, nu despre sprijinirea Ucrainei, nu despre respingerea Rusiei din Ucraina”. În urmă cu două săptămâni, Estonia a raportat o intruziune a avioanelor de vânătoare rusești MiG-31, care au rămas în spațiul aerian al țării timp de 12 minute. 

Astăzi, oficialii europeni se reunesc la Copenhaga, pentru a discuta despre consolidarea apărării continentului prin intermediul unui “Zid al Dronelor”, care ar trebui să poată opri în mod eficient incursiunile rusești. Liderul estonian speră ca reuniunea să transmită un mesaj puternic de “unitate și hotărâre de a sprijini Ucraina și de a nu ne lăsa niciodată distrași de la subiectul principal, care este Rusia”.

Săptămânile trecute, drone de origine necunoscută au survolat mai multe aeroporturi din Danemarca, cât și baze militare din țară și din Franța. Copenhaga nu a stabilit încă cine se află în spatele incidentelor, însă premierul danez a precizat că “principalul inamic” al Europei este Rusia. La rândul lor, România și Polonia s-au confruntat cu pătrunderi neautorizate în spațiul lor aerian ale dronelor rusești. Ca răspuns, NATO a lansat misiunea “Eastern Sentry”, în cadrul căreia capacitățile de apărare antiaeriană au fost suplimentate pe flancul estic.

Surse: FT, The Guardian   

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday