
Un raport al generalului Oleksander Sîrski, comandantul Armatei Ucrainene, arată că o parte a trupelor ruse au fost încercuite. Deși încercuirea nu este deocamdată confirmată de harta ISW, Institutul american surprinde contraofensiva trupelor ucrainene, despre care Sîrski spune acum că a penetrat apărarea rușilor între 3 și 7 km. Raportul a fost confirmat și de președintele Zelenski, în intervenția sa de aseară, el declarând că “pierderile rusești numai în această operațiune sunt de aproape 3.200, iar majoritatea sunt pierderi ireversibile”.
Contraofensiva ucraineană de la nord de Pokrovsk durează de circa o lună, după ce rușii au adoptat o tactică nouă, infiltrând liniile ucrainene de apărare în grupuri mici, consolidate apoi pentru închiderea încercuirii orașului. Zelenski susține acum că trupele ucrainene au reușit să elibereze peste 174 de km pătrați. La mijlocul lunii septembrie, președintele a declarat pentru prima dată că Armata Ucraineană a intrat pe contraofensivă, mulțumindu-se să spună atunci că aceasta “merge bine”.
Rușii au pierdut aproape o mie de oameni (morți și răniți) numai în ultimele 24 de ore, potrivit Comandamentului Ucrainean, care a confirmat și doborârea unui elicopter.
Totuși, potrivit grupului analitic ucrainean Deep State, rușii au continuat să înainteze treptat pe frontul de sud.
Surse: ISW, PravdaUA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.