Inspectoratul General de Poliție al Republicii Moldova deține informații că “pentru participarea la protestul anunțat astăzi în capitală, oamenilor li se promit bani, în contextul în care persoanele se abțin de la a ieși în stradă. Amintim repetat organizatorilor că poartă răspundere absolută pentru aceste acțiuni și că legea pedepsește astfel de ilegalitate”.
În informarea de presă, poliția îndeamnă cetățenii “să-și controleze acțiunile, să nu se lase ademeniți și să-și respecte demnitatea”.
Duminică, autoritățile moldovenești au reținut trei persoane responsabile de coordonarea, monitorizarea și aprovizionarea logistică a unor grupuri care să pregătească destabilizări și dezordini în masă, imediat după încheierea alegerilor parlamentare. Poliția a detaliat că, între ele, sunt doi frați care ar fi angajați ai structurilor de forță din Transnistria și că au fost urmăriți aproape două luni.
Aseară, fostul președinte Igor Dodon, candidat la alegeri pe listele blocului socialiștilor și comuniștilor, a făcut apel la proteste, notează Ziarul de Gardă.
După centralizarea a 99,91% din procesele electorale, partidul proeuropean PAS a obținut 50,16% din voturi. Pe locul doi se clasează Blocul Patriotic – 24,19%, pe trei “Alternativa” – 7,97%, pe patru “Partidul Nostru” – 6,2%, iar pe cinci “Democrația Acasă” – 5,62%.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.