Poliția din landul Renania de Nord-Westfalia informează că în noaptea de duminică spre luni, la ora 2:15 (pe ora României), mai multe persoane necunoscute au deschis o gură de canal pentru acces la cablurile de infrastructura feroviară și au tăiat cablurile de fibră optică ale sistemului de semnalizare, în zona Rheindorf din Leverkusen.

Pe întreaga cale ferată dintre Dusseldorf și Koln, traficul feroviar, atât regional, cât și interurban, este afectat în mod semnificativ. În acest moment, autoritățile nu exclud posibilitatea ca persoanele să aibă o motivație politică, se arată în comunicatul poliției.

La început de august, persoane încă neidentificate au provocat incendii pe linia feroviară dintre Dusseldorf și Duisburg. Acțiunile au fost revendicate de un grup de extremă stânga, Angry Birds Kommando, dar autorii nu au fost identificați.

Germania este în alertă maximă pentru posibile acțiuni de sabotaj, dat fiind faptul că este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina. 

Surse: Der Spiegel, Barrons

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday