Donald Trump a spus că decizia revocării licențelor “aparține în totalitate” președintelui Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC), Brendan Carr, pe care l-a descris drept “un om dur, un patriot care își iubește țara”.

“Am citit undeva că posturile de televiziune au fost 97% împotriva mea. 97% negative, și totuși am câștigat și ușor [la alegerile de anul trecut]. Îmi oferă doar publicitate proastă. Aceste televiziuni primesc o licență. La fel de ușor ar trebui retrasă. Vom vedea”, a afirmat Trump, adăugând că emisiunile de seară de pe marile rețele de televiziune acționează “doar împotriva mea și reprezintă brațul Partidului Democrat”.

Remarcile președintelui Donald Trump vin după ce, la presiunile administrație sale, televiziunea americană ABC a decis să suspende “pe termen nelimitat” emisiunea comediantului Jimmy Kimmel, una dintre cele mai populare de tip “late-night”, după ce acesta a acuzat în direct mișcarea MAGA și pe Donald Trump că exploatează politic asasinarea activistului conservator Charlie Kirk.

De altfel, Brendan Carr a avertizat într-un interviu la Fox News că suspendarea lui Kimmel nu va fi “ultimul pas” și a repetat mesajul și pe CNBC, unde a spus că “nu s-a terminat încă”. Pe site-ul său, FCC arată că licențele de emisie sunt condiționate de respectarea “interesului public, a convenienței și a necesității”. Carr l-a acuzat pe Kimmel de “cea mai proastă conduită posibilă” și a afirmat că companii precum ABC “trebuie să găasească modalități de a schimba conduita și de a lua măsuri, sau va fi nevoie de muncă suplimentară din partea FCC (…) Vom continua să tragem aceste posturi la răspundere față de interesul public – și dacă posturilor nu le place această soluție simplă, își pot preda licența către FCC”. 

Suspendarea emisiunii lui Kimmel a stârnit îngrijorări că Administrația Trump încerca să limiteze libertatea de exprimare a criticilor săi. ”Aceasta este o cenzură flagrantă. Cu un autocrat, nu poți da niciun centimetru înapoi”, a declarat Stephen Colbert în emisiunea sa de la CBS, care, de asemenea, va fi anulată. Între timp, democrații din Camera Reprezentanților i-au cerut lui Carr să demisioneze, acuzându-l de abuz de putere: “Acest război al lui Donald Trump și al Partidului Republican contravine valorilor americane. Cenzurarea artiștilor și anularea emisiunilor este un act de lașitate”, au transmis democrații într-un comunicat.

Surse: BBC, NBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday