Un vehicul de tip dronă, în formă de ou, s-a ridicat cu tot cu pasager la aproape 20 de metri deasupra solului și a rămas în poziție un minut, după care a revenit la sol. Demonstrația a fost făcută de firma de taxiuri zburătoare EHang la un spectacol aerian din Guangzhou, în sudul Chinei.
EHang este primul start-up care a obținut autorizația de a opera zboruri pentru turiști cu vehicule fără pilot. Vicepreședintele său a afirmat că țintește ca, după activitatea de turism în două orașe, să se extindă în transportul public sau de mărfuri, dar și în serviciile de urgență. Gândurile sale sunt împărtășite de cei mai mulți dintre susținătorii micilor aeronave electrice cu decolare și aterizare verticală, cunoscute și sub abrevierea eVTOL, scrie Financial Times în analiză.

Analiștii spun că ramura mașinilor zburătoare din China este, în prezent, cel mai avansat din lume și este impulsionat de dominația țării în producția de baterii pentru EV și în reglementările care vin în sprijinul companiilor. La nivel global, însă, sectorul se luptă cu proiecte eșuate (Lilium și Volocopter), reglementări aspre și preocupări legate de siguranță. Alte provocări sunt stabilirea unor trasee de urmat, evitarea accidentelor și atenuarea poluării fonice.
În urmă cu două zile, două aeronave eVTOL ale Xpeng s-au ciocnit în timpul zborului demonstrativ, în nord-estul Chinei, una dintre ele luând foc.

Analiștii din domeniu mai consideră că cea mai convingătoare implementare la scară largă ar fi robotaxiurile, dar dezvoltarea acestui scenariu depinde de rezolvarea complexității zborurilor în orașe și de demonstrarea utilității reale a serviciului, având în vedere mijloacele de transport deja existente.
Shenzhen, unul din centrele tehnologice ale Chinei, vizează să aibă 1.200 de platforme de decolare/aterizare pentru eVTOL până anul viitor. Autoritățile din Guangzhou au anunțat, în 2024, investiții de 1,4 miliarde de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii, inclusiv construirea a 100 de platforme. În plus, producătorii auto GAC, FAW și Geely și-au anunțat intenția de a produce modele de vehicule zburătoare autonome.
Analiza integrală pe Financial Times
Foto: Ehang.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.