Prim-ministrul Ilie Bolojan a acordat Antenei 3 un interviu lung, pe teme variate, de la creșterea TVA, la reducerea deficitului, stabilitatea politică sau ajutorul acordat de România Ucrainei. În prima parte, a clarificat că guvernul va plăti în acest an dobânzi de aproape 11 miliarde de euro, “bani cu care putea fi construită aproape toată autostrada Moldovei (A7) sau putea fi contractate investițiile prin programul Anghel Saligny”. Bolojan a reamintit că “diferența pe care România o are între cheltuielile pe care le face și veniturile pe care le încasează de la cetățeni este de aproximativ 30 de miliarde de euro într-un an”.

În privința deficitului bugetar, a declarat că statul nu poate încheia anul cu un deficit bugetar de sub 8% din PIB, în ciuda măsurilor luate prin pachetele de măsuri fiscale, pentru că o parte dintre ele se aplică doar pentru ultimele patru luni ale anului, iar altele din 2026.

Ilie Bolojan i-a răspuns și președintelui Nicușor Dan, reluând tema creșterii TVA. Dacă președintele a afirmat, luni, tot la Antena 3, că executivul putea lua alte măsuri pentru reducerea deficitului, prim-ministrul a spus că din toate analizele și propunerile înaintate Comisiei Europene, a rezultat că “nu este posibilă o corecție fiscală fără să creștem TVA. Dacă nu am fi luat aceste măsuri în iulie, am fi putut ajunge în situația de sancționare a României în consiliul ECOFIN”. Mai departe, a precizat că relația sa cu președintele este una corectă și de colaborare și a ținut să clarifice că nu se folosește de amenințarea cu demisia ca de o formă de presiune.

Legat de ajutorul acordat de România Ucrainei între februarie 2022 și iunie 2025, prim-ministrul a confirmat că alocarea de 0,6% din PIB, prezentată la începutul lunii de Consiliul Fiscal, este cea corectă.

Mai departe, s-a referit și la planul guvernului de a crește impozitele pe proprietăți, din 2026, și a explicat că oamenii trebuie să contribuie cu sume de bani pentru continuarea investițiilor din comunitățile lor. A corelat majorarea cu proiectul de reformare a administrației locale: “Nu mi se pare normal ca acești bani să se ducă pe gaura administrației publicei, acolo unde este evident că sunt prea mulți oameni. Nu e normal să uzezi de adminisitrația locală, pe banii guvernului”.

Foto: Facebook/Guvernul României

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday