Diana Buzoianu, ministra Mediului, a anunțat pe pagina sa de Facebook că l-a demis pe Sorin Lucaci, directorul Administrației Naționale “Apele Române”. Membra guvernului argumentează că este nevoie de reformarea administrației, de transparență și de experiență reală la nivelul conducerii, care să fie pusă în sluja proiectelor de maximă importanță.

În postare, ministra spune că “România a pierdut peste 300 de milioane de euro din PNRR, bani esențiali pentru infrastructura critică de apărare împotriva inundațiilor. Nu s-a construit niciun kilometru de dig din peste 400 care puteau fi construiți. Din cele 13 baraje prevăzute, unul singur va mai fi finanțat. Din 13 poldere, a mai rămas un singur polder. Restul fondurilor au fost tăiate de Comisia Europeană”.

Orele trecute, Buzoianu a acordat un interviu agenției Agerpres, în cadrul căruia a declarat că la “Apele Române” s-a făcut o muncă neserioasă, a fost centralizat absolut tot procesul și nu s-a făcut absolut nimic deși au existat bani.

Ministra a acuzat administrația, încă de la început de august, că a irosit fonduri europene pentru diguri și baraje, și a semnalat că urmează un proces de reorganizare. Mandatul următorului director, care va fi interimar, va fi unul de transparentizare și reorganizare.

Demisia lui Sorin Lucaci a mai fost cerută și la început de iunie, în contextul inundațiilor de la salina Praid. Tanczos Barna, atunci viceprim-ministru în ultimul Guvern Ciolacu, a învinuit Salrom și “Apele Române” că au deemarat lucrări neautorizate ce au dus la infiltrări ale apei sărate în pârâul Corund și compromiterea apei potabile din Praid.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday