Studiul, publicat în revista științifică Science, a analizat dosarele medicale ale 56,5 milioane de pacienți din sistemul american de asigurări medicale Medicare. Cercetătorii au examinat datele pacienților cu leziuni proteice, internați pentru prima dată între 2000 și 2014. Apoi, pe baza codurilor poștale, oamenii de știință au estimat efectele expunerii acestora pe termen lung la PM2.5 – particule din aer, cu diametrul sub 2,5 microni, care pot fi inhalate și ajung în fluxul sanguin, creier și alte organe. Rezultatele arată că expunerea pe termen lung crește riscul de demență cu corpi Lewy, a treia cea mai frecventă formă a acestei boli.
Corpii Lewy sunt formați din proteina alfa-sinucleină, esențială pentru funcționarea normală a creierului (ajută la funcționarea sinapselor), dar care poate suferi plieri anormale și poate produce astfel agregate toxice ce ucid celulele nervoase, explică specialiștii. Totuși, cercetătorii notează că PM2.5 are un impact mai redus asupra altor boli neurodegenerative care nu sunt cauzate de proteine toxice.
În cadrul experimentelor de laborator, șoarecii expuși la PM2.5 timp de 10 luni au prezentat moartea celulelor nervoase, atrofie cerebrală, declin cognitiv și aglomerări agresive, rezistente și toxice de alfa-sinucleină, care arătau foarte similar cu corpurile Lewy la oameni. În schimb, șoarecii modificați genetic să nu producă alfa-sinucleină au fost aproape neafectați. Studiile au arătat că poluarea a favorizat formarea de aglomerări agresive și rezistente de alfa-sinucleină, similare corpurilor Lewy umane. Rezultatele indică o asociere strânsă între poluarea aerului și demența cu corpi Lewy.
Anul trecut, cercetătorii de la University College London și Francis Crick Institute au lansat proiectul Rapid (rolul poluării aerului în demență) pentru a studia impactul poluării aerului asupra creierului, avertizând asupra necesității urgente de a reduce efectele poluării asupra sănătății publice.
Sursă alternativă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.