UPDATE: Donald Trump a reacționat pe rețeaua sa de socializare la scurt timp după ce amenda a fost anunțată. Președintele SUA a spus că “Europa a lovit astăzi o altă mare companie americană, Google, cu o amendă de 3,5 miliarde de dolari, luând practic bani care altfel ar merge către investiții și locuri de muncă americane. Aceasta se adaugă la numeroasele alte amenzi și taxe care au fost emise împotriva Google și, în special, a altor companii americane de tehnologie.”
Donald Trump a subliniat că administrația sa nu va permite ca astfel de acțiuni “discriminatorii” să rămână în vigoare. În acest context a amenințat că dacă asemenea măsuri vor mai fi luate va pune în aplicare o procedură prin care le-ar putea anula.
Știrea inițială: Google, deținută de compania-mamă Alphabet, a denaturat piața publicității online prin favorizarea propriilor servicii în detrimentul concurenței, al agențiilor de publicitate și al editorilor online, se arată într-un comunicat de presă al brațului executiv al Uniunii Europene. Faptul că Google deține inclusiv platforma pe care agenții de publicitate și editorii o folosesc pentru a cumpăra și plasa reclame “creează conflicte de interese inerente”, subliniază instituția, care a aplicat o penalitate de 2,94 de miliarde de euro.
“Google trebuie să prezinte acum o soluție serioasă pentru a remedia conflictele de interese, iar dacă nu o va face, nu vom ezita să impunem măsuri corective severe”, a declarat vicepreședinta Teresa Ribera în comunicatul citat.
Comisia nu exclude să facă demersurile legale pentru a forța compania să renunțe la activele din domeniul tehnologiilor publicitare, însă așteaptă ca Google să-și prezinte propunerile și observațiile, în termenul legal de 60 de zile. Reprezentanții acesteia din urmă au declarat că vor contesta amenda: “Executivul european impune o amendă nejustificată și solicită modificări care vor afecta mii de întreprinderi europene, îngreunându-le posibilitatea de a genera profit”, a replicat Lee-Anne Mulholland, directoarea în materie de reglementare.
Potrivit Politico, anunțul trebuia făcut încă de luni, însă a fost amânat la cererea comisarului pentru Comerț, Maroš Šefčovič. Deși publicația nu menționează motivul amânării, de precizat este că, joi, la Paris, a avut loc un nou summit al “Coaliției de Voință”, grupul de 31 de state care sprijină Ucraina, iar la finalul discuțiilor, liderii l-au sunat pe Donald Trump, pentru a-i transmite concluziile.
Amenda este aplicată în ciuda presiunilor părții americane pentru ca UE să-și relaxeze regulamentele serviciilor și piețelor digitale (DSA și DMA), care au introdus restricții suplimentare pentru marile companii și au întărit drepturile utilizatorilor europeni.
În 2023, Comisia Europeană a avertizat Google că o cedare obligatorie a unei părți din operațiunile sale de tehnologie publicitară ar putea fi singura modalitate eficientă de a reduce favorizarea propriilor servicii în acest sector. Amenda actuală este mai mică decât cea din 2018, pentru abuz de poziție dominantă în legătură cu dispozitivele Android, de 4,3 miliarde de euro.
Foto: Valeriya Zankovych – Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.