Un juriu federal a decis că Google se face vinovată de încălcarea confidențialității chiar dacă nu a urmărit în mod direct acest lucru. Procesul, o acțiune în masă, deschisă în 2020 la un tribunalul federal din San Francisco, a constatat că setarea din Android de oprire a colectării datelor utilizatorilor poate fi ocolită de Google prin intermediul unor aplicații precum Uber, Venmo sau Instagram, care utilizează Google Analytics, ceea ce înseamnă că dispozitivele mobile ale utilizatorilor sunt totuși accesate.
Totuși, juriul a considerat că Google nu a acționat “cu rea intenție”, iar despăgubirea de 425 de milioane de dolari pe care compania ar urma să o plătească este mult mai mică decât cele 31 de miliarde de dolari cerute de avocații grupului de clienți (în numele a 98 de milioane de utilizatori) care au deschis acțiunea.
Un purtător de cuvânt al Google a declarat că firma de tehnologie va ataca sentința și că juriul ar fi “înțeles greșit modul în care funcționează produsele noastre”, pentru că instrumentele analitice folosesc date anonimizate, nepersonale, stocate în locații segregate, securizate și criptate, care nici nu sunt asociate cu conturile Google ale utilizatorilor.
Dar acesta nu este primul proces al Google în care este acuzat de încălcarea confidențialității, iar, la începutul acestui an, compania a fost de acord să plătească aproape 1,4 miliarde de dolari într-o înțelegere cu statul Texas, pentru retragerea acuzațiilor în acest sens.
În aprilie 2024, Google a fost de acord să șteargă miliarde de înregistrări ale datelor de navigare pe internet ale utilizatorilor în modul “Incognito”.
Sursă alternativ: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.