Un judecător federal din California a stabilit că administrația americană a încălcat o lege din 1878, care îi limitează puterea de a folosi forța armată pentru a pune în aplicare legile interne ale statelor. Hotărârea vine într-un moment în care președintele american a desfășurat Garda Națională și în capitala Washington, D.C., și dă de înțeles va face același lucru și în Chicago.

Judecătorul a explicat că activitățile militarilor, cum ar fi “crearea de perimetre de protecție, blocarea traficului, controlul mulțimii și altele asemenea” sunt interzise. “Ordinele executive și declarațiile publice recente ale președintelui, cu privire la Garda Națională, ridică îngrijorări serioase cu privire la intenția sa de a ordona trupelor să încalce legea în alte părți ale Californiei”.

Legislația invocată poate fi ocolită doar în anumite situații, una dintre ele fiind dacă Congresul și-a dat acordul în acest sens. Dacă decizia judecătorească va rămâne definitivă, atunci s-ar aplica doar în statul California, dar ar crea un precedent. Casa Albă a emis deja un punct de vedere prin purtătoarea de cuvânt Anna Kelly, care a declarat că “un judecător necinstit încearcă să uzurpe autoritatea Comandantului Suprem (președintele Trump) pentru a proteja orașele americane de violență și distrugere”.

BBC amintește că, în iunie, guvernatorul Californiei a încercat să preia controlul asupra trupelor Gărzii Naționale, dar Curtea de Apel i-a respins acțiunea.

Situația nu este singura încercare a lui Trump de a interveni în chestiuni unde președintele are autoritate limitată. Săptămâna trecută, președintele anunța că ar fi concediat-o pe Lisa Cook, membru al Consiliului Guvernatorilor Fed. Totuși, Cook a refuzat să demisioneze și spune că Trump nu are puterea să o dea afară.

Acum, aproape 600 de economiști au semnat o scrisoare în care avertizează că încercarea lui Trump de a o demite pe Cook este o amenințare la adresa independenței băncii centrale și erodează încrederea într-un pilon cheie al sistemului financiar american. Printre cei 593 de semnatari se numără laureații Nobel Joseph Stiglitz, Claudia Goldin, Alvin Roth, Paul Milgrom și Paul Romer, precum și mai mulți foști economiști ai Fed.

Surse: BBC, CNBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday